Cristina Neagu se va opera miercuri în Belgia
Căpitan al naționalei de handbal, Cristina Neagu se va opera miercuri, la genunchiul drept, la clinica faimosului medic Marc Martens
Accidentată la CE din Franța (ruptură de ligament anterior încrucişat), în decembrie trecut, Cristina Neagu a făcut anunțul pe rețelele de socializare. ”Dragilor, astăzi plec în Belgia, iar mâine are loc operaţia la genunchi. Să îmi ţineţi pumnii!”, a scris handbalista.Iar în imaginea care însoțește anunțul de ieri Cristina e numai zâmbet. Semn că, aflată la apogeul carierei, bucureșteanca nu se mai sperie de orice. Mai cu seamă că ea a mai trecut printr-o experiență asemănătoare în 2013, când s-a operat la genunchiul stâng. Și tot la ligamentele încrucișate. Și a făcut-o tot în Belgia, la aceeași clinică a medicului Marc Martens. Atunci, ea a revenit pe teren după circa 6 luni. Și are toate motivele să fie optimistă. ”Urmează un an 2019 greu, de luptă, în care va trebui să muncesc de două ori mai mult pentru a reveni la nivelul obişnuit. Şi am să o fac, aşa cum am făcut-o de fiecare dată, pentru că la asta mă pricep cel mai bine: să revin şi mai puternică după momentele grele”, declara Neagu.
Clinica e preferată de sportivi
Fără să fie simplă, intervenția chirurgicală la genunchi are o rată de reușită tot mai mare, de aproape 100%, de când bisturiul a fost înlocuit cu laser-ul. Iar în cazul sportivilor, această procedură a redus și timpul necesar refacerii, grăbind revenirea în arenă. Așa se explică și faptul că pe lista performerilor care ”și-au reparat” genunchii la clinica medicului belgian se află Gullit, Ronaldo sau Kaka, dar și fotbaliști români precum Lobonț, Bratu, Zicu sau Pulhac. Pentru Cristina, aceasta e cea de-a treia intervenție chirurgicală la care este suspusă de când a devenit sportivă profesionistă, în afara celor de la genunchi ea operându-se și la umărul drept, în 2011.