Cristina Neagu şi surpriza de la CSM: "Nu am fost obişnuită cu aşa ceva"
Cristina Neagu, cea mai valoroasă jucătoare a lumii, a recunoscut că revenirea în cmpionatul României înseamnă şi pentru ea o necunoscută. Pentru că trebuie să afle cum va face faţă pe mai multe fronturi.
CSM Bucureşti a câştigat miercuri seara partida cu CSM Roman, pe teren propriu, cu scorul de 32-19, din etapa a doua a Ligii Naţionale la handbal feminin, iar Cristina Neagu a marcat 4 goluri. La finalul partidei, interul stânga al campioanei şi al naţionalei a vorbit despre revenirea sa în competiţia internă după aproape cinci ani.
”Ultimul meci jucat de mine în Liga Naţională a fost în ianuarie 2013. Încerc să mă acomodez la ritmul de Campionat Naţional, pentru că în ultimii ani nu am fost obişnuită cu aşa ceva în Muntenegru. Deşi există campionat acolo, cele câteva meciuri se dispută după Final 4 Liga Campionilor. Pentru mine este important să fiu sănătoasă şi să joc meciuri alături de colegele mele, iar meciurile din Liga Naţională sunt foarte bune pentru pregătirea celor din Liga Campionilor. Toate meciurile trebuie tratate cu seriozitate, pentru că toate obiectivele, mai mici sau mai mari, privind Liga Naţională, odată atinse, ne vor aduce beneficii pe viitor. Ne dorim să câştigăm toate meciurile”, a spus Neagu pentru news-ro.
Ea a mai precizat că, deşi ”multă lume” consideră că CSM nu are adversari în campionatul românesc şi sunt meciuri slabe, ”sunt câteva echipe bune care pot ţine piept, măcar o repriză”: ”Cred că vom avea viaţă grea în unele meciuri din deplasare”.
CSM Bucureşti va disputa următoarea partidă în deplasare, duminică, în compania echipei Măgura Cisnădie.