CS Dinamo înfruntă pe Barcelona, cea mai valoroasă echipă din Europa

13 octombrie 2021 13:06   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Programată în etapa cu numărul 4 a ediției 2021/2022 a Ligii Campionilor la handbal, mâine (joi, 14 octombrie), la ora 21.45, confruntarea dintre Dinamo și Barcelona se anunță pe cât de dificilă, pe atât de specială. Cu această ocazie, Eduardo Gurbindo își va face debutul pentru Dinamo în EHF Champions League chiar pe terenul echipei la care a jucat patru ani. Totodată, antrenorul Xavier Pascual, precum și jucătorii Cedric Sorhaindo și Alex Pascual revin și ei în sala unde au evoluat de atâtea ori.

Câștigătoare de 10 ori a Ligii Campionilor, Barcelona a triumfat în ediția precedentă a competiției și este printre favorite și în cea în curs de desfășurare. De altfel, catalanii ocupă locul 1 în Grupa B, cu 4 puncte, câștigând cu Flengsburg (25-21) și Zaporoje (36-25). Eșecul suferit de ei la Veszprem (28-29) arată, însă, că nu sunt invincibili. De altfel, la sfârșitul săptămânii trecute, Barcelona a pierdut (28-33) cu Magdeburg, în finala Campionatului Mondial al cluburilor, care s-a disputat la Jeddah (Arabia Saudită). Catalanii au ratat astfel câștigarea unui nou trofeu deși ei porneau ca mari favoriți. Ei câștigaseră ediția din 2019, în timp ce aceea de anul trecut a fost anulată din cauza pandemiei de COVID-19.  În condițiile în care în Catalunia guvernanții au permis, deunăzii, ca la competițiile sportive arenele de acolo să poată fi ocupate la maximum de spectatori, e de așteptat ca disputa de joi seară să se desfășoare cu casa închisă. Și ca la meci să asiste și suporteri ai lui Dinamo. Ceea ce n-ar fi o surpriză, ei fiind prezenți și la alte partide disputate în deplasare, inclusiv la aceea cu PSG de la Paris. În acest sens, în urmă cu câteva zile, clubul bucureștean i-a invitat la meci pe românii care locuiesc în Barcelona și în împrejurimi: ”Echipa masculină de handbal Dinamo este de șase ani campioana României. În această perioadă a evoluat cu rezultate remarcabile în competițiile continentale, fiind un ambasador de succes al României în Europa. De fiecare dată, ”roș-albii” au impresionat prin spiritul de luptă din teren, dar și prin suporterii din tribună, care au dus o parte din spiritul românesc în toate orașele unde unde Dinamo a jucat. Comunitatea românilor din Spania este una numeroasă, iar meciul dintre FC Barcelona și Dinamo este un prilej perfect pentru a arăta că românii sunt puternici și pot fi o VOCE, o INIMĂ, o ȚARĂ!”, s-a precizat în invitația lansată pe pagina de Facebook a grupării roș-albe.Înainte de deplasarea în Spania, Dinamo a câștigat cu 35-26 pe terenul lui CSM Focșani. Bucureștenii au dominat confruntarea, conducând și la 11 goluri (34-23 și 35-24). Cel mai bun marcator al lor a fost Alex Pascual, cu 7 goluri. Liga CampionilorGrupa BEtapa a 4-aMiercuri, 13 octombrieKielce - Flensburg (21.45)Joi, 14 octombrieBarca - Dinamo (21.45)Porto - Veszprem (21.45)PSG - Zaporoje (21.45)Clasament1. Barcelona 4 puncte2. Veszprem 4 puncte3. Kielce 4 puncte4. Porto 4 puncte5. PSG 3 puncte6. Dinamo 2 puncte7. Zaporoje 2 puncte8. Flensburg 1 punct

Mai multe