CSM Bucureşti poate visa la finala Ligii Campionilor

15 aprilie 2016 21:42   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Calificarea formaţiei CSM Bucureşti în turneul final al Ligii Campionilor se pare că a fost de bun augur şi în ceea ce priveşte întoarcerea norocului cu faţa spre echipa noastră. Sorţii i-au scos în cale cel mai facil adversar.

Chiar dacă într-un Final Four al celei mai importante competiţii intercluburi la handbal nu se poate vorbi de un adversar uşor, totuşi fetele noastre se pot considera norocoase. Ele vor juca în semifinale contra formaţiei macedonene HC Vardar, cotată cu a treia şansă la cucerirea trofeului. În cealaltă semifinală vor juca între ele chiar primele două favorite, Buducnost Podgorica - echipa Cristinei Neagu e deţinătoarea titlului – şi Gyor ETO, cotată cu şansa a doua la cupă. CSM Bucureşti şi Vardar au fost colege în grupă, macedonencele impunându-se de fiecare dată. Ele au câştigat cu 22-21 la Skopje şi cu 30-25 la Bucureşti.Turneul final al Ligii Campionilor va avea loc la Budapesta, în zilele de 7 şi 8 mai, iar CSM e prima echipă românească ajunsă în această fază de la inventarea sistemului, în urmă cu trei ani. Cea mai bună performanţă a unei formaţii din ţara noastră în Liga campionilor a fost obţinută de Oltchim Râmnicu Vâlcea, care a jucat finala în 2010. Formaţia olteană a mai bifat alte trei semifinale, în intervalul 2009 – 2013, adică a atins o fază similară cu Final Four-ul de sâmbătă (16 aprilie).

Mai multe