CSM București, prima înfrângere în Liga Campionilor la handbal
Fără Cristina Neagu, bolnavă de coronavirus, CSM București a fost învinsă clar în Norvegia, de Vipers, în Liga Campionilor. A fost primul eșec al ”tigroaicelor” în competiție.
Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti a suferit sâmbătă, în deplasare, prima înfrângere din grupa A a Ligii Campionilor, scor 25-30 (12-14), cu formaţia norvegiană Vipers. Cristina Neagu a absentat, fiind în izolare, după testarea pozitivă la Covid-19.
Principalele marcatoare pentru CSM Bucureşti au fost Lazovici 7 goluri, Pintea 7, Martin 6.
Vipers devine liderul grupei A, cu 6 puncte, în timp ce CSM Bucureşti rămâne cu 4.
În primele partide, CSM Bucureşti a învins Metz, cu 31-26, şi Team Esbjerg, cu 30-29, având amânat şi meciul cu Rostov-Don din etapa a III-a, din cauza cazurilor de coronavirus din lotul formaţiei ruse.
În etapa a IV-a a grupei A, tot sâmbătă, Metz – Krim 33-27, iar duminică se vor juca SG BBM Bietigheim – Rostov şi Team Esbjerg – FTC Budapesta.