CSU Ploieşti, campioană pentru a şaptea oară!
CSU Ploieşti a câştigat cel de-al şaptelea titlu naţional consecutiv la baschet masculin, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 72-67 (39-33), pe „U" Mobitelco Cluj, în meciul patru al finalei.
Miza şi-a pus amprenta, ultimul minut fiind foarte disputat. CSU Ploieşti a condus cu 67-65, clujenii au ratat următorul atac, când mai erau 50 de secunde de joc, dar au revenit la 68-67, cu 20 de secunde rămase din meci, moment în care antrenorul Arnautovici a cerut time-out pentru gazde. Sârbul Cuici a ratat ambele aruncări libere, iar Hargrove, cu 4 secunde rămase din joc, a stabilit scorul final, 72-67, aducînd a patra victorie din finală a formaţiei CSU Ploieşti şi, automat titlul naţional.
În primele trei meciuri, ploieştenii câştigaseră de două ori în deplasare (77-76 şi 113-111), şi o dată acasă, miercuri, cu 83-77. Pentru echipa CSU Ploieşti succesul de joi reprezintă câştigarea celui de-al şaptelea titlu naţional consecutiv, la care se adaugă şi şase trofee ale Cupei României.
Au marcat: CSU Ploieşti - Hargrove 19 puncte, Căruţaşu 15, Cepulis 10, Griffith 8, Szijarto 8, Ilici 5, Blidaru 5, Burleson 2."U" Mobitelco Cluj - Dykes 21 puncte, Silvăşan 13, Cuici 12, Medvedj 10, Chetreanu 7, Krstanovici 2, Thomson 2.