Cum arată mâinile lui Romain Grosjean la 50 de zile după ce a ieșit din foc - FOTO

13 ianuarie 2021 15:23   Alte sporturi
Ultima actualizare:

În finalul lunii noiembrie, în timpul Marelui Premiu al Bahrainului, pilotul francez de Formula 1 a ieșit nevătămat din mijlocul flăcărilor care îi mistuiau bolidul.

Atunci, în afară de traumele emoționale, el a suferit doar arsuri grave la mâini, restul corpului fiind apărat de costumul realizat dintr-un material ignifug ce rezistă în flăcări aproape un minut.

La o lună și jumătate de la acel accident incredibil, pilotul care a condus în ultimele cinci sezoane pentru echipa Haas (acum a rămas fără contract) le-a arătat fanilor cum decurge recuperarea mâinilor după arsuri.

El nu mai poartă bandaj la mâna dreaptă de săptămâna trecută, iar acum două zile și l-a scos și pe cel de la mâna stângă, care este vizibil mai afectată de arsuri. El va mai suferi câteva operații de reconstrucție până va fi recuperat complet, dar data efectuării acestora va fi stabilită în funcție de gradul de vindecare al mâinilor.

Mai multe