Cum au sărbătorit româncele victoria din Fed Cup! FOTO

8 februarie 2015 19:25   Alte sporturi
Ultima actualizare:

România A CÂȘTIGAT meciul cu Spania de o manieră dramatică și e în play-off-ul de calificare în Grupa Mondială I a Fed Cup!

După două zile dramatice, totul s-a decis în ultimul set al meciului decisiv, de dublu. Irina Begu și Monica Niculescu au câștigat cu scorul de 5-7, 6-3, 6-2 în fața cuplului Garbine Muguruza/ Anabel Medina Garrigues și România s-a impus cu scorul de 3-2 în fața Spaniei!

Eroina echipei noastre a fost Irina Begu, care a câștigat azi și meciul de simplu, după ce Simona Halep pierduse în fața Garbinei Muguruza, și apoi a jucat și în meciul de dublu.

Drept urmare, în 18 și 19 aprilie, România va juca împotriva unei echipe învinse în primul tur al Grupei Mondiale I pentru un loc în viitoarea ediție a Grupei Mondiale I a Fed Cup! Tragerea la sorți va avea loc marți.

Mai multe