Cupa Mondială de Rugby: Nord contra Sud

16 octombrie 2015 18:27   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Fără România şi gazdele din Anglia, ambele eliminate în grupe, Cupa Mondială a intrat în faza eliminatorie. Ne aşteaptă patru dueluri de foc pentru semifinale, între naţionale aflate de-o parte şi de alta a lumii.

Aşa cum era de aşteptat, în sferturi au ajuns patru dintre cele cinci echipe europene de top (Ţara Galilor, Irlanda, Scoţia şi Franţa) plus cele patru formaţii care fac legea de mult timp în emisfera sudică (Noua Zeelandă, Australia, Africa de Sud şi Argentina). Ţintarul competiţiei a făcut ca fanii rugbiului să se bucure la finalul acestei săptămâni de patru confruntări între „nordişti” şi „sudişti”.

Se rejoacă finala din 2011

Spectacolul va începe sâmbătă, cu întâlnirea dintre controversata Africa de Sud (învinsă de Japonia în meciul de debut!) şi Ţara Galilor, echipa care a scos Anglia din turneu înainte de vreme. Urmează apoi cel mai aşteptat meci al sferturilor, în care marea favorită Noua Zeelandă dă piept cu Franţa într-o reeditare a finalei Cupei Mondiale din urmă cu patru ani. În 2011, „All Blacks” a câştigat dramatic, cu 8-7, dar „cocoşii” îşi aduc aminte că au eliminat Noua Zeelandă în 2007, tot în sferturi, cu 20-18. Duminică, Irlanda va fi singura echipă din Nord care porneşte cu prima şansă la calificarea în semifinale. Britanicii trebuie să depăşească însă frumoasa echipă a Argentinei. În fine, doar o minune ar putea face ca Scoţia să încurce Australia în ultimul sfert de finală al Cupei Mondiale.

Noua Zeelandă – Australia e finala la pariuri

Dacă nu vom avea parte de surprize, atunci titlul mondial se va decide la 31 octombrie între Noua Zeelandă şi Australia. La casele de pariuri, neozeelandezii sunt favoriţi la câştigarea competiţiei (cotă de 2), urmaţi îndeaproape de „canguri” (cotă 3). În viziunea bookmaker-ilor, semifinalele cele mai probabile vor fi Noua Zeelandă – Africa de Sud şi Australia – Irlanda.

Programul sferturilor de finală

Sâmbătă, 17 octombrie

Africa de Sud – Ţara Galilor18.00, DigiSport 3

Noua Zeelandă – Franţa22.00, DigiSport 3

Duminică, 18 octombrie

Irlanda – Argentina15.00, DigiSport 1

Australia – Scoţia18.00, DigiSport 2

Mai multe