Curaj, Bute, poţi reveni!

28 mai 2012 15:59   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Înfrângerea suferită în faţa lui Carl Froch l-a demoralizat pe Lucian Bute. Revenit ieri în ţară, el a răspuns amabil, dar rezervat, întrebărilor. Ochiul său stâng, aproape închis de la pumnii încasaţi de la englez, îl stânjenea vizibil. El nu ştie când va reveni în ring.

Deşi a încercat să-şi ascundă sub pălăria de soare ochiul vânăt, fostul campion mondial în versiunea IBF nu a reuşit acest lucru.

S-a putut vedea, astfel, vânătaia imensă care îi acoperea ochiul stâng, greu încercat de pumnii adversarului său.

Românul a recunoscut superioritatea acestuia: „Froch a fost mai bun şi trebuie respectat. Am pierdut o luptă, nu un război.

Am puterea şi tăria de caracter să revin. Când? Vom vedea, voi lua o decizie. Acum am nevoie de linişte, a fost o perioadă foarte grea pentru mine, fizic şi psihic totodată", a declarat Bute.

El mai spune că timp de o lună sau chiar mai mult se va rupe de box, urmând să ia o vacanţă.

Alţii au păţit-o mai rău şi au reintrat

După o astfel de înfrângere fanii boxului se gândesc dacă Bute va mai avea puterea de a reveni.

Ei bine, lumea trebuie să ştie că aproape toţi marii boxeri au avut parte de astfel de meciuri în carieră.

Întâlniri în care au fost de-a dreptul desfiguraţi de adversarii lor, dar după care au revenit mai puternici.

Chiar şi contestatarul lui Bute, Doroftei e printre ei.

Vitali Klitschko nu a mai văzut aproape două săptămâni după ce a ieşit din ring cu ochiul stâng cusut în mai multe locuri.

Totuşi, la meciul următor a devenit campion mondial.

Contestatarul lui Bute, Leonard Doroftei era cunoscut drept un foarte bun încasator.

Aproape după fiecare meci părăsea ringul cu ochii umflaţi sau arcadele sparte.

Considerat un dur, fostul campion mondial al greilor profesionişti Mike Tyson era să rămână fără pleoape din cauza pumnilor încasaţi.

Totuşi, nu a renunţat la box şi a rămas un nume de temut în ring.

Mai multe