Daniela Stanciu n-a prins finala la săritura în înălţime. Ea a fost la 5 centimetri de cele 14 atlete calificate

5 august 2021 11:42   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Participantă la o probă în care Iolanda Balaș este prima sportivă cu două titluri olimpice câștigate, Daniela Stanciu (34 de ani) nu a reușit, astăzi (joi, 5 august), să se califice în finala probei de săritură în înălţime, la JO de la Tokyo. Stelista a ocupat locul 9 în Grupa A, fiind la 5 centimetri de ultimul loc calificant.

Sportiva din Buftea s-a aflat la prima participare olimpică din carieră. Eleva Oanei Pantelimon a reuşit sărituri de 1,82 metri, 1,86 metri şi 1,90 metri, iar la 1.93 metri a ratat. Din grupa ei ultima calificată în finală a fost Mirela Demireva (Bulgaria), care a ocupat locul 7 cu 1,95 m. Pe primul loc s-a clasat australianca Nicola McDermott, tot cu 1,95 m. Din cealaltă grupă, B, în finală s-au calificat tot șapte atlete, care au trecut peste ștacheta ridicată la 1,95 metri. 

Aflată în tribună, alături de eleva sa, antrenoarea Oana Pantelimon a scris într-o postare pe Facebook: „A fost un concurs foarte puternic astăzi, în calificările  probei de săritura în înălțime fete la J.O. de la Tokyo. De fapt, este singura probă tehnică în care s-a intrat în finală la barem (1,95 m) și nu la primele 12 rezultate. Mai mult decât atât, 14 fete au îndeplinit acest standard. Daniela Stanciu, din păcate, nu a reușit accederea în finala de poimâine, dar a făcut un concurs bun, in care a arătat mult potențial, mici greșeli oprindu-i parcursul la 1,90 m. Pozele sunt la înălțimea de 1,93 m, unde pentru puțin a ratat. Aici se încheie parcursul nostru olimpic. Tokyo2020 a fost o experiență frumoasă, din care avem de învățat. Vreau să-i felicit  pe toti sportivii români care au fost prezenți la această ediție atipică, cu aplauze pentru medaliați și finaliști și cu încurajări pentru ceilalți! Toți au muncit enorm și au făcut multe sacrificii pentru a ajunge aici”.La această ediție a Jocurilor Olimpice, doar Bianca Perie Ghelber și Alexandru Novac s-au calificat în finala olimpică la aruncarea ciocanului, respectiv aruncarea suliței. Florentina Iuşco, Alina Rotaru (săritura în lungime), Alin Firfirică (aruncarea discului), Rareș Toader (aruncarea greutății) și Claudia Bobocea (1.500 m) s-au oprit în calificări, iar Andrea Miklos (400 m) nu a primit avizul medical pentru a lua startul în calificări, revenind acasă. În competiție au mai rămas Marius Cocioran (50 km marş) – astăzi (joi, 5 august), la 23.30, și Alexandru Novac (aruncare suliței, finală) - sâmbătă, 7 august.Cu trei zile înainte de încheierea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, România ocupă locul 35 în clasamentul pe națiuni după numărul de medalii (contează, în primul rând, cele de aur). Sportivii noștri au cucerit una de aur și trei de argint, fiind la egalitate cu cei din Venezuela. 

Mai multe