Dansul victoriei!

18 septembrie 2010 17:37   Alte sporturi
Ultima actualizare:

După victoriile obţinute de Victor Hănescu şi Adrian Ungur în meciurile de simplu din prima zi, dublul format din Horia Tecău şi Victor Hănescu a adus, ieri, punctul care ne-a calificat din nou în Grupa Mondială.

Tricolorii s-au impus în faţa perechii ecuadoriene Ivan Endara/Giovanni Lapentti, cu 6-2, 6-2, 6-2.

„Toată lumea a făcut o treabă excelentă. România merge în Grupa Mondială şi acolo trebuie să rămână. Avem o tradiţie în Cupa Davis şi era păcat să nu fim acolo", a declarat Victor Hănescu.

Pentru Andrei Pavel, bucuria este şi mai mare. Este pentru prima dată când se află în elita tenisului din postura de căpitan al formaţiei tricolore.

„După ce am început cu un eşec, în sfârşit a venit şi rezultatul eforturilor noastre. Suntem între primele 16 echipe ale lumii. Din păcate, acolo nu vom mai întâlni Ucraina sau Ecuador, ci nişte forţe ale tenisului. Am doar câţiva jucători în echipă pe care trebuie să-i rotesc mereu. Nu avem un dublu şi un al doilea jucător la simplu sigur, însă până la anul, când vom juca iar, sperăm să ne consolidăm", a spus „Cneazul".

Ţiriac nu şi-a făcut probleme

La partida de ieri a asistat şi Ion Ţiriac. Fostul tenisman a părăsit tribuna după primul set, convins fiind că românii nu au cum să piardă meciul şi calificarea la cât de bine joacă.

Întâlnirea dintre România şi Ecuador se va încheia astăzi, cu meciurile Victor Crivoi - Giovanni Lapentti şi Adrian Ungur - Ivan Endara, care se vor disputa după sistemul două seturi din trei (rezultatul lor contează doar pentru palmares).

Mai multe