David Popovici i-a învins pe Novak Djokovic și Luka Modric

28 decembrie 2022 10:57   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Înotătorul român David Popovici, dublu campion european şi mondial în acest an, a fost ales cel mai bun sportiv din Balcani în 2022, în cadrul anchetei organizate de agenţia bulgară BTA şi la care au luat parte agenţiile de ştiri din regiune, inclusiv Agerpres, cea care a și oferit această informație.

Popovici (18 ani), care a obţinut medalii de aur la 100 şi 200 m liber, atât la Europene, cât şi la Mondiale în acest an, doborând şi recordul mondial la 100 m liber, s-a impus la cea de-a 49-a ediţie a anchetei cu 64 de puncte, devansându-l pe tenismanul sârb Novak Djokovic, 61 puncte, şi pe fotbalistul croat Luka Modric, 48 puncte.

Novak Djokovic, care a ieşit învingător în ancheta BTA de şapte ori, a câştigat în acest an titlul la Wimbledon, dar şi Turneul Campionilor. Luka Modric, laureat al anchetei BTA în 2018, a cucerit trofeul Ligii Campionilor şi titlul de campion în Spania cu Real Madrid, precum şi bronzul cu naţionala Croaţiei la Cupa Mondială din Qatar. Pe locul 13, cu 10 puncte, s-a clasat canotoarea Simona Radiş, dublă campioană europeană şi mondială în acest an, în timp ce canoistul Cătălin Chirilă, campion european şi mondial, s-a clasat pe 33, cu 3 puncte. 

Pe lista sportivilor cu performanţe în anul care se încheie au mai figurat canotorii Ionela-Livia Cozmiuc, Sergiu Vasile Bejan, Marius Vasile Cozmiuc, halterofila Loredana Toma, gimnastele Sabrina Voinea, Amalia Puflea, atleta Bianca Florentina Ghelber, luptătorii Nicu Ojog, Andreea Ana, săritorul în apă Constantin Popovici, pugiliştii Lăcrămioara Perijoc şi Andrei Arădoaie, toţi medaliaţi la Europene şi/sau Mondiale, informează Agerpres.

Anul 2023 este unul al marilor confruntări pentru toți sportivii din lume, pentru că este anul preolimpic, cel în care se vor stabili majoritatea calificaților la cea mai importantă competiție sportivă din lume, Jocurile Olimpice din 2024, de la Paris. 

Mai multe