De 15 ori campioană olimpică, echipa masculină de baschet a SUA va înfrunta Franța în finala de la Tokyo
Echipa masculină de baschet a SUA va disputa finala ediţiei de la Tokyo în compania Franţei, sâmbătă, 7 august. Cele două formații au trecut, astăzi (joi, 5 august), în semifinale de reprezentativele Australiei, respectiv Sloveniei.
De 15 ori medaliați cu aur la JO, americanii au câștigat cu 97-78, revenind după ce au fost conduși la pauza mare (42-45). Ei vor înfrunta în finală Franţa, care a trecut cu 90-89 (42-44) de Slovenia. În urmă cu două săptămâni, chiar în debutul turneului olimpic, „Cocoșii” au câștigat cu 83-76 în fața SUA. Sâmbătă, 7 august, sunt programate ambele meciuri de clasament, Australia - Slovenia, pentru bronz, respectiv SUA - Franţa, pentru medaliile de aur. Într-un clasament pe medalii obținute la JO, în turneul masculin de baschet, SUA se află pe locul 1, cu 15 titluri olimpice, o medalie de argint și două de bronz. Pe locurile următoare se situează Rusia/URSS (2 de aur, 4 de argint și 4 de bronz), Serbia (1 de aur, 5 de argint, 1 de bronz) și Argentina (1 de aur, 1 de bronz). Franța împarte locul 6 cu Italia, fiecare având câte două medalii de argint - „Cocoșii” au disputat finalele edițiilor din 1948, Londra, și 2000, Sydney. În meciul pentru locurile 3-4, Australia şi Slovenia vor lupta în premieră pentru o medalie olimpică, fiind prima dată când aceste echipe ajung în această fază. Mai mult, Slovenia joacă pentru prima dată la Jocurile Olimpice, în timp ce Australia are 15 participări.