De ce nu a putut Simona Halep să câștige un titlu de Grand Slam: "Presiunea numărului unu"
Numărul 1 WTA, Simona Halep, a fost inivitată de Digi24 pentru a da un interviu despre cariera sa, dar și despre aspectele care țin de viața personală. Simona a vorbit cu sinceritate despre realizărie sale, despre dificultățile cu care se confruntă, dar și despre ce îi place să facă în timpul liber pentru a se relaxa.
Simona a încercat să vorbească cât mai puțin despre cariera sa, dar inevitabil a ajuns să discute și despre acest subiect. Ea susține că dorința de a deveni locul 1 mondial a fost una care a apăsat greu pe umerii să, cauzându-i un stres suplimentar, care uneori nu a motivat-o. "Presiunea numărului 1 mondial a cântărit mult pentru mine. Eu în general am grijă de rachetele mele de tenis și le curăț atunci când ajung acasă, dar pe teren am unele momente când mă enervez și le lovesc, nu sunt prea mândră de acest aspect și încerc să schimb asta", a declarat Simona.
Simona a spus că este recunoscătoare persoanelor care o susțin și care îi transmit încurajări. "Apreciez acei oameni care fac efortul de a mă susține. Am fost foarte fericită atunci când Serena William și-a răpit câteva secunde din timpul ei pentru a mă felicita că am ajuns lider mondial, ea știa cât de mult însemna acest lucru pentru mine. Vorbesc cu Ilie Năstase și am multe lucruri de învățat de la el. Nadia Comăneci mi-a spus că și ea avea emoții când se afla în prejma competițiilor importante, dar că atunci când se apropia de teren ele dispăreau. Mie nu îmi dispar emoțile atât de repede", a mai adăugat Halep.
Tensimena i-a acordat un răspuns lui Mihai Tudose care acum câteva luni a declarat că indemnizația trebuie plafonată înainte ca ea, care câştigă milioane de euro,să rămână însărcinată.
„Sincer, pe moment nu mi-a plăcut că am fost inclusă în acest discurs. Nu cred că aș avea nevoie de banii statului ca să-mi cresc copilul. Nici până acum nu am primit ceva pentru sport ca să ajung aici unde am ajuns, iar eu am avut foarte multe greutăți. Pot să-i spun să stea liniștit, e ok, n-o să iau atâția bani de la stat. Eu cred că toată lumea trebuie tratată la fel indiferent de situația pe care o ai. O femeie primește acel procentaj de la stat pentru că a născut, și eu sau altele cu o situație foarte bună, trebuie să primească la fel,” a declarat Simona Halep.