Declaraţiile Simonei Halep după înfrângerea de la Doha: «Eşti o mare jucătoare»

16 februarie 2019 21:24   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep, locul trei în clasamentul WTA şi cap de serie numărul unu, a fost învinsă sâmbătă, 16 ianuarie, de către belgianca Elise Mertens, locul 21 WTA, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-3. Deşi a fost dezamăgită că nu s-a putut întoarce în România cu trofeul, Simona Halep a dat dovadă de fair-play în declaraţia pe care a oferit-o la finalul partidei şi a adresat numai cuvinte de laudă adversarei sale.

Organizatorii turneului de la Doha i-au oferit ocazia Simonei Halep de a vorbi în română la finalul partidei, atunci când cele două jucătoare s-au adresat publicului. Zeci de români au fost prezenţi la meci pentru a o susţine moral pe fostul număr unu mondial, iar Simona le-a mulţumit pentru sprijinul pe care i l-au oferit. 

„Adevarul e că am vrut să ridic acest frumos trofeu, dar, din păcate, nu s-a putut. Felicitări Elise Mertens, ești o mare jucătoare. A fost o săptămână extraordinară, este o mare onoare să joci o finală, un sentiment extraordinar, mai ales după reușita din FedCup. Vin mereu cu plăcere aici, de aceea probabil joc cel mai bun tenis al meu aici”, a fost declaraţia Simonei Halep.

Thierry van Cleemput s-a aflat în lojă la meciul Simonei cu Mertens

Thierry van Cleemput încă nu este oficial antrenorul Simonei Halep, dar s-a aflat în loja sportivei românce la Turneul de la Doha. Presa de specialitate a speculat faptul că relaţia dintre Simona şi antrenorul său nu este una prea prietenoasă, belgianul nefiind o persoană foarte expresivă, dornică să îşi exprime emoţiile. 

El a demonstrat contrariul în timpul partidei dintre Halep şi Martens, atunci când i-a aplaudat, în picioare, reuşitele româncei. După meciul cu Elise Mertens, Simona Halep a dezvăluit că încă nu a semnat un contract cu tehnicianul belgian: „Nu am solicitat nicio intervenție a antrenorului până în acest moment al competiției. Este foarte greu, momentan nici măcar nu am semnat. Nu este deloc ușor, vom vedea ce se întâmplă”, au fost cuvintele acesteia.

Mai multe