Dezvăluirile Nadiei: ce poreclă avea „Zeița de la Montreal” în sala de antrenament

2 iunie 2026 17:45

Nadia Comăneci s-a întors acasă, la Onești, iar întâlnirea cu fostele colege din echipa olimpică a României a scos la iveală povești mai puțin știute din anii de glorie ai gimnasticii românești. La aproape 50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii olimpice feminine, marea campioană a vorbit despre perioada în care se antrena în orașul natal și a dezvăluit porecla pe care o avea în sala de antrenament.

Nadia Comăneci în timpul unui exercițiu de 10, la Montreal 1976

Deși pentru o lume întreagă a devenit „Zeița de la Montreal”, în anii ’70, la antrenamente, Nadia avea un alt nume: „Grigore”. „Grigore. Bela Karolyi știa de ce. Atunci când era o zi bună și spunea «Grigore, tu conduci!», știam că va fi un antrenament mai puțin dur”, a povestit Nadia Comăneci, cu zâmbetul pe buze, conform adevarul.ro.

Teodora Ungureanu era strigată „Așchiuță”

La întâlnirea de la Onești a fost prezentă și Teodora Ungureanu, fosta colegă a Nadiei din echipa României de la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976. Și ea a rememorat o poreclă primită în copilărie, înainte să ajungă la lot.

Teodora a povestit că era strigată „Așchiuță”, din cauza staturii sale: „Porecla mi-a fost dată pe când eram la Reșița. Fiindcă eram micuță, slabă. Ca o așchie. Atunci antrenorii sau unul dintre băieți, fiindcă ne antrenam în aceeași sală cu gimnaștii, mi-a pus porecla Așchiuță și așa a rămas până am ajuns la Onești”, a spus Teodora Ungureanu.

Porecla avea și o trimitere ușor de recunoscut pentru copiii acelor vremuri. În anii ’60, „Așchiuță”, o păpușă de lemn, era un personaj foarte popular în România.

Nadia, alături de colegele ei, la Onești, după 50 de ani de la Montreal 1976 (FOTO: Marian Burlacu)

„Acasă toată lumea îmi spunea Dorina”

Momentul a devenit și mai savuros după ce Nadia Comăneci i-a amintit fostei colege că mai avea o poreclă. Teodora Ungureanu a explicat atunci că, în familie, era strigată Dorina.

Da, mie acasă toată lumea îmi spunea Dorina. De aceasta spuneai? Când m-am născut, mama a vrut să-mi spună Dorina. Tatăl meu n-a fost de acord. A spus că mă va chema Teodora fiindcă pe tata îl chema Tudor. Mama a fost de acord, dar a zis că tot Dorina îmi va spune”, a povestit fosta gimnastă.

Momentul în care tabela a arătat 1.00 în loc de 10.00

Nadia Comăneci a intrat definitiv în istoria sportului pe 18 iulie 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal. Atunci, românca a primit primul 10 din istoria gimnasticii olimpice feminine, la paralele inegale. Momentul a rămas celebru și pentru o situație incredibilă. Pe tabelă nu a apărut 10.00, ci 1.00. Motivul? Sistemul de afișaj nu fusese pregătit pentru nota maximă, pentru că organizatorii nu se așteptau ca o gimnastă să poată primi 10 la Jocurile Olimpice.

La Montreal, Nadia a fost notată de șapte ori cu 10.00. A cucerit trei medalii de aur, la individual compus, bârnă și paralele inegale, o medalie de bronz la sol și argintul cu echipa României.

Din echipa feminină a României au mai făcut parte Gabriela Trușcă, Georgeta Gabor, Anca Grigoraș, Mariana Constantin și Teodora Ungureanu. România a terminat concursul pe echipe pe locul al doilea, după URSS, forța care domina gimnastica feminină în acei ani.

Teodora Ungureanu a urcat, la rândul ei, pe podium la Montreal, cu argint la paralele inegale și bronz la bârnă. La masculin, Dan Grecu a obținut medalia de bronz la inele.

Fostele componente ale echipei olimpice s-au reunit la Onești pe 31 mai, pentru a celebra performanțele care au schimbat istoria gimnasticii românești.

Mai multe