Din nou emoţii! Simona Halep merge mai departe la AO după un meci maraton

17 ianuarie 2019 11:28   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep s-a calificat în turul trei al turneului de Mare Şlem de la Melbourne, învingând-o în trei seturi, 6-3, 6-7, 6-4 pe Sofia Kenin, o jucătoare din Statele Unite în vârstă de 20 de ani. A fost al doilea meci la rând, după confruntarea din primul tur cu Kaia Kanepi, în care tenismena noastră a avut nevoie de set decisiv.

Deşi la începutul partidei părea să nu aibă mari probleme împotriva unei jucătoare clasate pe locul 37 WTA, Simona şi-a complicat meciul după ce a condus cu 1-0 la seturi şi 3-0 în setul secund. Kenin a revenit spectaculos, reuşind să câştige manşa secundă la tiebreak.

În setul decisiv, lidera mondială a avut din nou probleme, fiind condusă cu 4-2. A fost momentul în care Simona Halep a ridicat ritmul, câştigând patru ghemuri la rând, 6-4, în ciuda faptului că a resimţit ceva dureri la piciorul stâng.

În turul următor de la Australian Open, Simona Halep o va întâlni sâmbătă dimineaţă pe Venus Williams, jucătoarea de 38 de ani câştigând azi meciul cu Alize Cornet, tot în trei seturi.

Mai multe