Dinamo are mari șanse să joace din nou cu Sporting în Play-Off-ul Ligii Campionilor

21 noiembrie 2019 15:05   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Câștigătoare ai Grupei D, echipa masculină de handbal Dinamo ar putea să o înfrunte din nou pe Sporting (Portugalia) în Play-Off-ul Ligii Campionilor

Victoria categorică (34-23) înregistrată miercuri seară, în Capitală, cu Cerhovski Medvedi (Rusia), a asigurat grupării bucureștene locul 1 în Grupa D a Ligii Campionilor. Oamenii lui Constantin Ștefan și Sebastian Bota și-au păstrat, totodată, și invincibilitatea în această ediție ediție a competiției. O performanță cu care nu se pot lăuda alte formații de top precum Barca, PSG, Kiel sau Montpellier, ci doar Bidasoa Irun, care e lider în Grupa C. De acolo va proveni și adversara lui Dinamo în Play-Off-ul pentru optimile de finală. Mai precis, campioana României va juca în februarie fie cu Sporting CP (Portugalia), fie cu IV Savehof (Suedia). În acest moment, lusitanii se află pe locul 2, cu 11 puncte, însă ei joacă mâine pe terenul liderului și, în cazul unui eșec, ar putea fi depășiți de scandinavi, care au 10 puncte și primesc vizita lui Tatran Presov în aceeași zi. Cel mai probabil, Dinamo își va afla adversara abia în 30 noiembrie, când e programată disputa Sporting – Savehof. În ediția precedentă a Ligii Campionilor, gruparea alb-roșie a atins în premieră Play-Off-ul. Și a ratat ”la mustață” calificarea în optimile de finală. Întrecută la limită (31-32) la Lisabona, ea a cedat (26-27) și la București, în fața lui Sporting, deși a condus la pauză cu 15-11. 

Liga Campionilor Grupa DRezultatele înregistrate de Dinamo28-28 și 27-26 cu Kadetten Schaffhausen (Elveția)28-25 și 29-29 cu IFK Kristianstad (Suedia)35-28 cu GOG (Danemarca)30-20 și 34-23 cu Cehovski Medvedi (Rusia)26-26 și 29-20 cu Wisla Plock (Polonia)Clasament1. Dinamo 15 puncte (9 meciuri)2. Plock 9 puncte (8 meciuri)2. GOG 9 puncte (8 meciuri)3. Kadetten 6 puncte (8 meciuri)5. Medvedi 6 puncte (9 meciuri)6. Kristianstad 5 puncte (8 meciuri)Meciurile următoare23 noiembrieGOG – Plock24 noiembrieKadetten – Kristianstad27 noiembrieKristianstad – Plock30 noiembrieMervedi – Kadetten1 decembrieGOG - Dinamo

Mai multe