Dinamo mai are un pas de făcut și prinde Play-Off-ul Ligii Campionilor la handbal
În absența lui Bannour, francezul Hugo Descat a securizat victoria (24-22) lui Dinamo cu Riihimaen, în Liga Campionilor la handbal. Formația bucureșteană a egalat pe Plock în fruntea clasamentului Grupei D și mai are de făcut un singur pas pentru a se califica în ”barajul” pentru optimile de finală.
Dinamo este foarte aproape de a reuși o premieră pentru ea în noul format al Ligii Campionilor. Și anume să treacă de faza grupelor. Și să fie aproape de a repeta reușita lui HCM Constanța din ediția 2009/2010. Cu mențiunea că atunci nu se organiza Play-Off pentru prezența în ”optimi”, ci se obținea calificarea directă din grupe. Oamenii lui Constantin Ștefan au controlat tactic disputa cu finlandezii de la Riihimaen, impunându-se cu 24-22 (13-12). În absența golgheterului Amine Bannour (46 de goluri marcate în această ediție a competiției), accidentat în partida cu Steaua, la rampă a ieșit francezul Hugo Descat, care a perforat de 7 ori poarta scandinavă. Grație acestui succes, Dinamo a egalat-o pe Plock în fruntea clasamentului, fiecare având câte douăsprezece puncte. În luptă pentru o clasare pe primele două locuri se mai află Ademar Leon (11 puncte), care va juca în Polonia, sâmbătă, și Elverum (10p), care va primi vizita lui Wacker, duminică. Indiferent de celelalte rezultate, Dinamo n-are cum să scape calificarea în Play-Off dacă se va impune în Elveția, în 29 noiembrie.
Grupe dificile pentru fete în Cupa EHF
Echipele feminine de handbal SCM Craiova şi Măgura Cisnădie şi-au aflat, ieri, adversarele din grupele Cupei EHF. Deținătoare a trofeului, formația din Bănie va juca în grupa D, alături de HC Podravka Vegeta (Croaţia), Super Amara Bera Bera (Spania) şi Nykobing Falster Handbold – NFH (Danemarca), iar Măgura Cisnădie a fost repartizată în grupa A, alături de SG BBM Bietigheim (Germania), Team Esbjerg (Danemarca) şi Storhammar Handball Elite (Norvegia). Meciurile din faza grupelor încep în 5-6 ianuarie 2019 şi se vor încheia în 9-10 februarie, cu primele două clasate din fiecare din cele patru grupe în sferturile de finală ale Cupei EHF.