Djokovic, bucătarul, dă de mâncare săracilor. "Ce să fac cu 110 de milioane de euro!"

11 octombrie 2017 17:50   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Novak Djokovic este unul dintre cei mai iubiţi jucători din circuitul ATP şi nu pentru performanţele sale sportive, ci mai ales datorită charismei de care dă dovadă. Iar asta se vede şi în afara terenului, unde sârbul dovedeşte încă o dată cât de mare e!

"Nole" a luat o pauză de câteva luni pentru a se reface total după o accidentare la coapsă, dar şi pentru a sta mai mult timp cu familia. La Belgrad, în oraşul său natal, "Djoko" nu face însă pe vedeta, ci are tot felul de acţiuni filantropice. Tenismenul în vârstă de 30 de ani şi-a deschis recent al treilea său restaurant, la Belşgrad, după "Novak, cafe & restaurant, care e tot în capitala Serbiei, şi, "El Eqvita", din Monte Carlo. Nu vrea să facă însă neapărat bani cu el, ci mai degrabă să-i ajute pe nevoiaşi. Practic, oricui îi e foame şi nu are bani poate mânca gratis la restaurantul lui Djokovic, care este unul de lux, nu vreo cantină a săracilor. Deşi pare incredibil ce face tenismenul, acesta are şi o explicaţie! "Mâncarea este una dintre pasiunile mele! Îmi place mult să stau în bucătărie. Mă relaxează! Banii nu sunt o problemă pentru mine. Doar din tenis am adunat 110 milioane de euro. Ce să fac cu ei? Am câştigat cât să hrănesc toată Serbia. Vreau să dau înapoi ceva tuturor celor care m-au susţinut", a spus Djokovic pentru englezii de la The Mirror.

Novak Djokovic are în palmares 12 turnee de mare şlem, 6 Australian Open, un Roland Garros, 3 Wimbledonuri şi două US Open, plus 5 Turnee ale Campionilor.

Mai multe