Djokovic se ascundea aici de bombe!
Liderul ATP, Novak Djokovic, a făcut o incursiune în trecut pentru postul american CBS şi a prezentat în premieră subsolul din Belgrad în care s-a adăpostit împreună cu familia, timp de două luni şi jumătate.
În 1999, Nole avea 12 ani şi era convins că va deveni numărul 1 mondial. Din păcate, cariera lui era să se sfârşească înainte de a începe, căci Serbia intrase în război.
Pe acest hol fugeau spre adăpost
Novak a deschis intrarea spre buncăr
Acum intrarea spre beci este închisă cu o uşă, care pe vremea războiului nu exista
„Este o perioadă de care nimeni nu vrea să-şi amintească. Timp de 78 de zile am fost bombardaţi zilnic", povesteşte Djokovic. Familia lui, compusă din părinţii săi, cei doi fraţi mai mici, dar şi din unchi şi mătuşi, s-a refugiat la Belgrad, în apartamentul cu două camere al bunicului lui Novak. S-au mutat pentru că blocul avea beciuri adânci, care serveau ca adăpost în timpul bombardamentelor.
„Eram foarte speriaţi. Tuturor ne era teamă, pentru că întregul oraş era sub atac. Am continuat să joc şi tenis, zilnic. Dar a fost greu. Pentru că, timp de două luni şi jumătate a trebuit să mă trezesc în fiecare dimineaţă, în jur de ora 3, pentru a fugi spre adăpost. Apoi, când totul se termina, mergeam la antrenament", mai povesteşte Nole.