Djokovici e campionul campionilor în 2013. L-a desfiinţat pe Nadal în finală, dar spaniolul rămâne numărul 1 mondial!

12 noiembrie 2013 9:35   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Turneul Campionilor, ultimul eveniment major al tenisului masculin pe 2013, s-a încheiat ieri la Londra. Sârbul Novak Djokovici l-a învins în finală pe spaniolul Rafael Nadal, scor 6-3, 6-4 şi a intrat în posesia trofeului pentru a treia oară în carieră, a doua oară consecutiv.

Nadal, care nu câştigase niciodată Turneul Campionilor, s-a mobilizat în stilul său caracteristic, dar n-a reuşit mare lucru. Djokovici a jucat cu o linişte incredibilă şi a rezolvat partida într-o oră şi 40 de minute.

Astfel, Djokovici devine al şaptelea jucător din istoria tenisului care are în palmares trei trofee. Recordmen rămâne totuşi elveţianul Roger Federer, cu şase victorii.

În ciuda înfrângerii, Rafael Nadal va încheia anul 2013 ca lider mondial, iar Djokovici pe locul doi, la câteva puncte în spatele ibericului.

Proba de dublu a turneului a fost totuşi adjudecată de spanioli, cuplul Marrero-Verdasco învingându-i surprinzător în finală pe fraţii Bryan.

Mai multe