”Doamna atletismului românesc” s-a stins din viață cu un mare regret în suflet
În urmă cu patru ani, în 11 martie 2016, dubla campioană olimpică la săritura în înălțime Iolanda Balaș-Soter se stingea din viață la Spitalul Universitar de Urgență Elias din București. ”Doamna atletismului românesc” a plecat dintre noi cu regretul că lucrările la stadionul ce-i poartă numele n-au fost finalizate. În acest moment, capitala României nu dispune de o arenă capabilă să găzduiască o competiție internațională majoră de atletism...
Atrasă de sport, de mișcare din vremea în care a studiat la Liceul Catolic de Fete din Timișoara, acolo unde, potrivit spuselor sale, călugărițele respectau cu strictețe orele de educație fizică, Iolanda Balaș-Soter s-a dedicat atletismului, excelând la săritura în înălțime, mai întâi sub culorile clubului timișorean Electrica, iar apoi, din 1953, la CCA, cum se numea pe atunci clubul Steaua. Antrenată de Ion Janos Soter, cel care i-a devenit și soț în 1967, a câștigat circa 150 de concursuri la rând, corectând de 14 ori și recordul mondial al probei, pe care l-a dus de la 1,75 m la 1,91 m! Grație acestor rezultate, Iolanda Balaș a cucerit titlul la două ediții ale Jocurilor Olimpice, în 1960 și 1964, ratându-l pe cel din 1956 din cauze extrasportive... Mai exact, autoritățile comuniste nu i-au permis antrenorului Ion Soter să-și însoțească eleva la Melbourne din cauză că avea un frate stabilit în Australia.După ce și-a încheiat activitatea de sportiv de performanță, Iolanda Balaș a răspuns de atletism în cadrul clubului Steaua. Aleasă președinte al Federației în 1991, s-a preocupat ca sportivii să beneficieze de condiții cât mai bune de pregătire. „Am renunțat la competiție cu un tendon făcut praf, care m-a deranjat apoi ani buni. Și asta pentru că noi, atleții, nu aveam pistă sintetică pe atunci, ci concuram pe zgură”, avea să spună mai apoi.În timpul mandatelor sale, din 1991 până în 2005, pe multe stadioane din țară s-au montat piste noi, moderne de atletism. De asemenea, a început construcția tribunei de la stadionul „Tineretului”, cel care a primit numele Iolandei Balaș, și s-a finalizat noul sediu al Federației Române de Atletism. Marea campioană a trăit ultimii ani din viață cu regretul că, din lipsa fondurilor, n-a putut finaliza lucrările la arena de ”La șosea”. Dezamăgirea sa a fost amplificată și de faptul că, atunci când s-a decis ca Stadionul ”Național” să fie construit fără pistă, i s-a promis că se va face altul pentru atletism... În urmă cu 20 de ani, Iolanda Balaș-Soter a povestit pentru revista ”Rugby Magazin” cum a reușit să facă rost de fonduri pentru ridicarea sediului FRA: ”Nu este nici un secret! Trebuie să fii consecvent, rău în sensul bun al cuvântului. Să-ți pui în față un obiectiv. Cum se obisnuiește în sport, dar și în viața de toate zilele. Noi am hotărât că trebuie să transformăm acest loc într-unul din cele mai frumoase centre atletice din Europa. Cine vine aici să găsească un vestiar încălzit, cu apă caldă, cu masaj, cu saună, cu posibilitatea de a închiria echipament. Bineînțeles, cu plata unui abonament. Înainte de Revoluție, noi aveam un singur stadion cu pistă de atletism așa-zisă sintetică, iar acum sunt zece. Credeți că a venit cineva să ne dea bani? Nu. Noi am înțeles repede că s-a dus vremea când venea statul și îți dădea bani. Și am început să căutăm surse de finanțare. În 1993, am înființat Fundația Atletismul Românesc. Am început să umblăm după sponsori. Astăzi am trecut de 700 de sponsori. Am fost atât în marile orașe, cât și în cele mai mici. Am bătut la ușa marilor firme, dar și la cele mai mici. Nu ne-a dat toată lumea 80 de milioane. Uneori suma primită nici nu acoperea transportul nostru, dar le-am zis la toți "sărut-mâna, mulțumesc, să vă dea Dumnezeu sănătate!" Am lăsat comoditatea, iar uneori ne-am călcat chiar demnitatea noastră. Un șef de Direcție Județeană de Sport mi-a zis, după o vizită: "Doamnă, de ce v-ați milogit de directorul ăsta? A fost condamnat pentru furt pe vremea lui Ceaușescu?!" I-am spus că nu mă interesează ce a făcut el. Pe mine mă interesa să ajute sportul românesc. Pot spune că 90% dintre cei cărora le-am solicitat sprijin ne-au ajutat. Nu numai cu bani. Pentru ridicarea noului sediu Fieniul ne-a dat trei vagoane de ciment, Hunedoara ne-a oferit fierăria pentru scheletul metalic, Galațiul ne-a furnizat tăblăria, iar Policorul vopseaua. A trebuit să-i căutam noi. Era foarte comod să stau aici, cu secretară la ușă și cu cafeluța pe birou. Să aștept să-mi vină banii sau să mă cert cu ministrul sportului pentru a-mi mai da ceva în plus. Când eu știu că nu are de unde”, a concluzionat atunci dubla campioană olimpică.
Iolanda Balaș-Soter - carte de vizită
- S-a născut în 12 decembrie 1936, în Timișoara- A decedat în 11 martie 2016, în București- A practicat atletismul, specializându-se la săritura în înălțime- Cluburi la care a activat: Electrica Progresul - Timișoara, CCA / Steaua București- A fost președinte al FR de Atletism între 1991 și 2005. A condus Fundația Atletismului Românesc- A participat la 3 ediții ale Jocurilor Olimpice de vară, cucerind medalia de aur în 1960 (Roma) și 1964 (Tokyo), și ocupând locul 5 în 1956 (Melbourne)- La Campionate Europene a câștigat medalia de aur în 1958 (Stockholm) și 1962 (Belgrad), precum și una de argint în 1954 (Berna)- La Campionate Mondiale Universitare a obținut medalia de aur în 1957 (Paris), 1959 (Torino) și 1961 (Sofia)- A câștigat 150 de concursuri la rând. A stabilit 14 recorduri mondiale la săritura în înălțime- A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului (1958). A fost decorată cu Ordinul Muncii (1960), Ordinul Steaua României (1962) și Ordinul Național Steaua României în grad de Ofițer (2000)- În 2010, la Palatul Elisabeta din București, a primit din partea Regelui Mihai I al României decorația regală „Nihil Sine Deo”- I s-a decernat Trofeul Mohhamed „Taher Pascha” - CIO (1966)- A fost declarată Cetățean de onoare al municipiului Timișoara (1998) și Cetățean de onoare al municipiului București (2001)
Recordurile mondiale stabilite de Iolanda Balaș-Soter
1,75 m – 14 iulie 1956, București1,76 m – 13 octombrie 1957, București1,78 m – 7 iunie 1958, București1,80 m – 22 iunie 1958, Cluj1,81 m – 31 iulie 1958, Poiana Brașov1,82 m – 4 octombrie 1958, București1,83 m – 18 octombrie 1958, București1,84 m – 21 septembrie 1959, București1,85 m – 6 iunie 1960, București1,86 m – 10 iulie 1960, București1,87 m – 15 aprilie 1961, București1,88 m – 18 iunie 1961, Varșovia1,90 m – 8 iulie 1961, Budapesta1,91 m – 16 iulie 1961, Sofia