Dolniceanu a obţinut bronzul la Mondialul de scrimă din Rusia. Românul a fost bătut la un punct de un american

14 iulie 2015 21:17   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Campionatul Mondial de Scrimă care se desfăşoară în perioada 13-19 iulie la Moscova nu e de bun augur pentru români, chiar dacă ne considerăm specialişti la acest sport.

Tiberiu Dolniceanu, primul de la care aşteptam o medalie cât mai strălucitoare la această ediţie din 2015, ne-a dezamăgit şi el. Scrimeurul în vârstă de 27 de ani s-a calificat în semifinalele competiţiei, asigurându-şi practic bronzul. Românul l-a învins în primul tur pe spaniolul Pablo Moreno, cu 15-13, apoi pe japonezul Kenta Tokunan, cu 15-9. În optimi a câştigat în faţa rusului Vadim Reshetnikov, campionul mondial din 2013, scor 15-9, iar în sferturi în faţa sud-coreeanului Oh Eun-Seok, cu 15-14. Atât a putut Dolniceanu pentru că în semifinale, americanul Daryl Homer s-a dovedit prea puternic pentru român, pe care l-a învins la o împunsătură distanţă, scor 15-14. Cu finala ratată, Dolniceanu trebuie să se mulţumească cu acest bronz, al treilea al lui la Campionatele Mondiale şi prima a delegaţiei noastre la această ediţie.

Mai multe