Domniţa Ralu

21 mai 2014 19:20   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Raluca Olaru s-a numărat printre vedetele tenisului mondial care au participat la petrecerea jucătoarelor de la Nurnberg.

Raluca Olaru, una dintre cele mai simpatice jucătoare din circuitul mondial, a acceptat în urmă cu două seri invitaţia organizatorilor de la Nürnberg de a participa la o petrecere a jucătoarelor mai puţin obişnuită.

Căci fiecare dintre tenismenele participante a primit, pentru o noapte, o rochie de seară din secolul trecut, toate arătând ca domniţele din poveşti. Cum actoria este una din pasiunile Ralucăi, jucătoarea noastră s-a simţit în largul ei la petrecere şi acest lucru s-a văzut şi pe teren. Căci jucătoarea noastră s-a calificat, ieri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului german.

Campioană a ediţiei precedente, dar alături de rusoaica Valeria Solovieva, Raluca face acum pereche cu israelianca Shahar Peer. Cele două au învins în sferturi, cu 6-4, 6-3, după o oră şi 15 minute de joc, cuplul german Anna-Lena Groenefeld / Antonia Lottner. Următoarele adversare vor fi Kimiko Date-Krumm şi Caroline Garcia.

Mai multe