Dramă/Handbalist polonez,rămas fără ochiul stâng

20 iunie 2010 15:08   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Potrivit clubului din Germania şi medicului lui Bielecki, sportivul în vârstă de 28 de ani s-a accidentat la un duel cu croatul Josip Valcici. Handbalistul a fost operat imediat, în Polonia, după care a fost transferat la Stuttgart, iar apoi la o clinică din Tubingen. Bielecki a mai fost operat o dată pentru a se încerca salvarea ochiului său stâng, dar fără succes.

"Din nefericire, el nu va mai vedea cu ochiul stâng", rănit la nivelul globului ocupar şi al pleoapei, a declarat oftalmologul Thomas Katlun.

Handbalistul polonez a declarat că vrea să îşi continue activitatea sportivă. "Ştiu că mai am o şansă şi vreau să profit de ea", a spus Bielecki, care a precizat că este "cea mai mare provocare" a vieţii sale.

Sportivul de 2,02 metri înălţime şi-a prelungit la începutul lunii, până în 2015, contractul cu Rhein-Neckar-Lowen, club din prima ligă germană de handbal. În sezonul trecut, el a marcat 155 de goluri în 34 de meciuri.

Bielecki, care a jucat anterior la Kielce (Polonia) şi Magdeburg (Germania), va urma, de luni, un program special de recuperare şi pregătire.

Deocamdată nu se ştie când va reveni handbalistul în competiţii.

În 1982, germanul Wilfried Hannes a devenit vicecampion mondial fără un ochi. "Karol va trebui să înveţe să se poziţioneze altfel pe teren. În vremea mea, mă antrenam mult cu mingi de tenis. Dacă are întrebări, poate să mă contacteze", a declarat Hannes pentru Bild am Sonntag.

Mai multe