Duminica neagră

22 ianuarie 2017 20:06   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Duminică (22 ianuarie) n-a fost ziua românilor la Australian Open. Singura noastră reprezentantă rămasă pe tablou, Sorana Cîrstea, nu i-a rezistat ibericei Garbine Muguruza, iar la dublu masculin, atât Florin Mergea, cât şi Horia Tecău au fost învinşi în optimile primului turneu de Mare Şlem al anului. Mai avem o singură şansă, la dublu mixt, acolo unde Horia face pereche cu Irina Begu.

Am avut speranţe mari la turneul de la Melbourne, dar, rând pe rând, ele s-au năruit. La simplu baza era Simona Halep, însă a ieşit din primul tur, aşa că ochii au fost aţintiţi către Sorana Cîrstea, cea care a ajuns până în optimi, depăşind performanţele Anei Bogdan, Monicăi Niculescu, Patriciei Ţig sau Irinei Begu, toate aflate pe tabloul principal al AO. 

Duminică însă, Sorana a cedat. Ea a fost eliminată de Garbine Muguruza, numărul 7 mondial, în două seturi,6-2, 6-3, într-o oră şi cinci minute.

Nici din proba de dublu masculin n-am avut veşti bune. Florin Mergea şi britanicul Dominic Inglot au jucat cu favoriţii 1, Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut, în faţa cărora au avut 3 mingii de meci. 

Totuşi, francezii au revenit fantastic şi s-au impus, 6-2, 5-7, 2-6. Horia Tecău s-a oprit tot în optimi la Australian Open, el şi Jean Julien Rojer fiind învinşi de australienii Polmans şi Whittington, scor 7-6 (5), 7-6 (5). 

Tecău mai are de jucat luni, la dublu mixt, alături de Irina Begu, în optimi, contra perechii Abigail Spears/Juan Sebastian Cabal (SUA/Columbia).

Fără lideri mondiali

A fost o zi plină de surprize la turneul de la Melbourne, liderii mondiali de la feminin şi masculin părăsind prematur competiţia. Britanicul Andy Murray s-a oprit în optimi, fiind învins de germanul Mischa Zverev, numărul 50 mondial, cu scorul de 7-5, 5-7, 6-2, 6-4. Câteva ore mai târziu, a păţit-o şi nemţoaica Angelique Kerber. Ea a pierdut în faţa americancei Coco Vandeweghe, locul 35 WTA, 6-2, 6-3.

Mai multe