După 22 de ani, Hagi a marcat din nou pentru națională

26 martie 2021 17:49   Alte sporturi
Ultima actualizare:

România a trăit periculos joi seară. ”Tricolorii” au condus cu 2-0, dar s-au trezit egalați în minutul 83 de Macedonia de Nord. Inspirația lui Ianis nu doar că ne-a adus trei puncte vitale în lupta pentru Campionatul Mondial, dar a readus numele Hagi pe lista marcatorilor la națională după o pauză de 22 de ani.

Partida de debut a ”tricolorilor” în campania de calificare la Mondiale a început cu dreptul încă înaintea intrării pe teren. Selecționerul Mirel Rădoi le-a făcut o surpriză elevilor săi și nu i-a anunțat că a ieșit din carantină, ci a apărut direct în vestiar, dându-le acestora un impuls moral înaintea meciului cu Macedonia de Nord. Iar acest lucru s-a văzut pe teren, românii controlând în mare parte jocul și ajungând la 2-0 după golurile marcate de Tănase (min. 28) și Mihăilă (50), după un șut magnific. Din păcate, semnalele de alarmă lansate de raidurile macedonene, care avertizau că aveam o apărare mai găurită decât un șvaițer, nu au fost luate în considerare, așa că oaspeții au egalat prin Ademi (82) şi Trajkovski (83). Când cerul părea că s-a prăbușit pe noi și Mihăilă, așa cum a recunoscut, credea că revede coșmarurile trăite în ultima lună la Parma, echipă care e des egalată după ce conduce cu 2-0, a ieșit la rampă Ianis Hagi. Introdus pe teren în minutul 76, el a marcat în minutul 86 un gol pe care nu-l va uita niciodată. Primul pentru el la națională și o reușită de trei puncte pentru echipa noastră, care așteaptă acum cu un alt moral partida cu Germania, de duminică (ora 21.45, în direct la Pro TV). Nemții au învins în primul meci Islanda cu 3-0.

Reușita lui Ianis a readus numele Hagi pe lista marcatorilor primei reprezentative după nu mai puțin de 22 de ani. Tatăl său, legendarul Gheorghe Hagi, a înscris al 35-lea și ultimul său gol sub tricolor la 8 septembrie 1999, în meciul cu Portugalia, de pe propriul teren, din calificările pentru turneul final al Europenelor din 2000, unde România s-a calificat ”en fanfarre”. După reușită, Ianis a alergat cu degetul dus la gură, gest care a stârnit multe comentarii. El a ținut să lămurească de ce a făcut asta: ”Am pus degetul la gură după gol pentru că am vrut să arăt că între mine şi Mister nu există nimic. Avem acelaşi interes. La 2-2 am înțeles că trebuie să-mi ajut echipa, rolul meu este să fac diferenţa”, a declarat el după meci la Pro TV.

Mai multe