Duşmanii îl fac praf pe Bute: «Umilit, boschetar, petardă!»
Înfrângerea lui Bute a fost disecată de Leonard Doroftei, fostul campion mondial care nu o dată l-a criticat pe Bute pentru traseul său la profesionişti, dar şi de alţi pugilişti.
„Îmi pare rău că a pierdut Bute. Am ţinut cu el, dar a avut o tactică greşită. Nu ştiu ce l-au învăţat antrenorii pentru meciul ăsta, însă Lucian trebuia să stea departe de adversar. Probabil s-a speriat. Nu-mi vine să cred că Mister KO a fost umilit în asemenea hal. Când am spus că are nevoie de meciuri grele, toată lumea a sărit pe mine. Au uitat de experienţa mea şi au dat-o pe cancanuri", a spus Doroftei.
Un alt contestatar al lui Bute, americanul Andre Direll a fost mult mai acid. „Bute s-a comportat ca un boschetar. E o petardă. N-a fost în stare nici măcar să ajungă în colţul lui. Bine ai venit în lumea reală, Bute!" a spus americanul de culoare, care la începutul anului a solicitat un meci cu românul, dar a fost refuzat de managerii acestuia.
Şi Andre Ward, campion mondial la aceeaşi categorie, versiunile WB şi WBC, cel care l-a învins pe Froch în finala Supersix, a râs de Bute. „Off, off, Bute poate fi doborât! Froch a luptat aşa cum trebuia în faţa lui. A pus presiune pe el şi l-a învins", a afirmat Ward.
«Bute and the Best»
Presa internaţională a comentat şi ea înfrângerea lui Bute. The Telegraph scrie că meciul a fost un masacru: „Froch a fost în priză tot timpul şi l-a îngropat în pumni pe Bute. A fost seara în care Carl a făcut pasul de la bun la foarte bun".
Englezii de la The Sun au titrat „Bute and the Best", comentând apoi: „Deşi era în mare dificultate, Bute a dat dovadă de curaj şi a terminat meciul în picioare deşi pumnii nu se mai opreau".
Siteul www.boxing.com notează că meciul părea o luptă echilibrată, dar când Froch a început să preseze, la îndemnul publicului, lucrurile s-au schimbat, iar „Bute a ajuns un magnet pentru pumnii lui Froch".
Mamei i s-a făcut rău
Lucian Bute a fost suţinut din sală de tatăl şi de prietena sa. Mama a rămas acasă la Pechea şi a respectat obiceiul de a se uita la meci.
Când a auzit însă că fiul ei a luat bătaie, mamei lui Bute i s-a făcut rău, având nevoie de îngrijiri. Ea şi-a mai revenit abia după ce a fost sunată de Lucian, care a asigurat-o că este în regulă. „Pentru mine tot el este campion", a spus Maricica Bute.
Azi vine în ţară
Din Anglia, Bute va ajunge la Bucureşti în această după-amiază. În salonul prezidenţial al aeroportului „Henri Coandă", Bute va susţine o conferinţă de presă, după care va pleca acasă, la Pechea.
El va rămâne în vacanţă câteva săptămâni, după care se va întoarce în Canada, pentru a-şi stabili programul.