Ea e vedeta Jocurilor Olimpice! Marit Bjoergen a câştigat a 15-a sa medalie!

25 februarie 2018 12:56   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Sportiva norvegiană Marit Bjoergen a câştigat astăzi proba de 30 km mass start din cadrul competiţiei de schi fond de la JO de iarnă, a 15-a sa medalie olimpică. Bjoergen este cel mai medaliat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice de iarnă.

Pe locul doi s-a clasat finlandeza Krista Parmakoski, iar medalia de bronz a fost obţinută de suedeza Stina Nilsson.

Marit Bjoergen a mai câştigat la Pyeongchang proba de ştafetă 4x5 km. Ea a obţinut şi argintul la skiatlon 15 km şi bronzul la 10 km liber şi sprint pe echipe.

Bjoergen mai are în palmares un argint la JO din 2002, un argint la JO din 2006, trei medalii de aur, una de argint şi una de bronz la JO din 2010 şi trei medalii de aur în 2014.

Mai multe