Echipa de handbal Dinamo încearcă să-și regăsească ritmul în Suedia

26 octombrie 2020 13:15   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Întrecută (25-27), pe teren propriu, săptămâna trecută, de Sporting Lisabona, echipa masculină de handbal Dinamo București încearcă să-și regăsească ritmul cu care ne-a obișnuit în ultima ediție a Ligii Campionilor. „Câinii” vor juca mâine (marți, 27 octombrie), la ora 21.45, pe terenul formației suedeze IFK Kristianstad.

Cele două grupări s-au înfruntat și anul trecut, în Champions League, iar Dinamo a trecut cu bine de acea „dublă”. Victorioasă la București (28-25), formația noastră a scos un egal, 29-29, în deplasare. Ceea ce i-a permis să încheie neînvinsă competiția, fiind eliminată la „masa verde” prin nedisputarea sfertului de finală cu Paris Saint-Germain din cauza pandemiei de COVID-19. Dinamo se prezintă la meciul de mâine din postura de lider autoritar în Liga Zimbrilor. Deși a fost lipsită în continuare de antrenorul Constantin Ștefan și de trei jucători (Andrei Lazăr, Răzvan Gavriloaia și Jakov Vrankovic) aflați la izolare, după ce au fost testați pozitiv cu COVID-19, formația din Capitală a bifat, sâmbătă, 24 octombrie, a 10-a victorie din tot atâtea posibile: 32-24 (19-12) cu CSM București. În acest meci s-au remarcat Kuduz (9 goluri), Ghionea (7) și Bizău (6), în atac, precum și portarul Missaoui.     În prima etapă din EHF European League, săptămâna trecută, Dinamo a pierdut acasă (25-27) în fața lui Sporting Lisabona, iar IFK Kristianstad s-a înclinat (23-30), la Berlin, în partida cu Fuchse. Într-un alt meci din Grupa B, USAM Nîmes Gard s-a impus (28-22) pe terenul lui Tatran Presov. În runda cu numărul 2 mai sunt programate meciurile USAM Nîmes Gard - Fuchse Berlin și Sporting CP - Tatran Presov. 

Mai multe