Echipele olimpice de gimnastică vor ajunge primele la Londra, în 21 iulie
Primul lot de sportivi va decola cu o aeronavă Tarom, sâmbătă, 21 iulie, la ora 12.25. Înainte de acest moment, componenţii echipelor feminină şi masculină de gimnastică, precum şi luptătorii Alin Ciurariu Alexuc şi Daniel Rareş Chintoan se vor întâlni cu reprezentanţii presei la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă".
Canotorii, kaiaciştii, canoiştii, înotătorii, jucătorii de tenis de masă şi ciclistul Andrei Nechita vor face parte din al doilea grup, cel care va ajunge la Londra luni, 23 iulie. Ei vor fi însoţiţi, alături de antrenori, şi de Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR. Plecarea va avea loc tot cu o cursă Tarom, decolarea fiind programată la aceeaşi oră, 12.25.
Miercuri, 25 iulie, va fi rândul scrimerilor, poloiştilor şi componenţii lotului de judo să urce în avionul de Londra. Tot atunci va călători în capitala Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Octavian Morariu, preşedintele COSR. Participantă la turneul de tenis de la Bucureşti, Irina Begu are bilet cu o zi înainte.
Restul sportivilor, în special atleţii, vor ajunge la Londra după 28 iulie.