Ei ne-au adus bucurie în sport în 2020. Top 5 performanțe românești în acest an
Anul 2020 va rămâne în istorie ca anul blocat de pandemia de coronavirus. Chiar și așa, am putea totuși să-l ținem minte ca anul în care Simona Halep a fost neînvinsă timp de 7 luni și jumătate, în care Larisa Iordache a demonstrat că gimnastica nu a murit, naționala de fotbal tineret că prezențele la Europene devin o obișnuință, iar canotajul și tenisul de masă și-au reconfirmat valoarea. Iată o scurtă trecere în revistă a acestor succese.
Simona Halep și succesele ei
A doua jucătoare a lumii a avut din nou un an de excepție. Cu trei titluri cucerite în 6 turnee disputate, ea a fost una dintre cele mai valoroase jucătoare din circuit, chiar dacă nu a triumfat la niciunul dintre cele două competiții de Grand Slam la care a participat, Australian Open și Roland Garros. În schimb, a făcut-o la Dubai, Praga și Roma, aceasta din urmă fiind, așa cum a recunoscut, cea mai dragă victorie a ei din acest an, deoarece a venit după alte două finale pierdute pe zgura italiană. Mai mult, ea a avut și o perioadă de invincibilitate de peste 7 luni, care a fost favorizată, este adevărat, și de întreruperea circuitului din cauza coronavirusului.
Medaliile Larisei Iordache
La primul concurs după o pauză de 3 ani, interval în care a făcut trei operații și s-a gândit de multe ori să renunțe la activitate, Larisa a demonstrat, la Campionatele Europene de la Mersin, din luna decembrie, că nici ea, nici gimnastica feminină din România, nu sunt terminate. Ea s-a întors din Turcia cu două medalii de aur, la sol și la bârnă, și cu două de argint, la sărituri și în proba pe echipe. De asemenea, a fost prima în clasamentul neoficial de la individual compus, specialitate în care la această ediție nu s-au mai decernat medalii. Pe lângă succesul Larisei, în competiția care a fost organizată în urmă cu două săptămâni ne-am mai bucurat de un succes unic în istoria gimnasticii românești, reușit de Ana Maria Bărbosu. Aceasta a cucerit toate cele 6 medalii de aur puse la bătaie în cadrul Europenelor de junioare, demonstrând că România are un viitor strălucitor în sportul care ne-a adus cele mai multe medalii de la Jocurile Olimpice.
Naționala de fotbal tineret, a doua calificare la Europene
Antrenată din acest an de Adrian Mutu, naționala de tineret a României a reușit să se califice pentru a doua oară consecutiv la turneul final al Campionatului European Under 21. În ultimul meci din grupa de calificare, ”tricolorii” au remizat, pe propriul teren, cu Danemarca, scor 1-1, rezultat suficient pentru a merge la turneul final din Ungaria și Slovenia. Sorții au repartizat formația noastră în grupa A, alături de naționalele Ungariei, Germaniei și Olandei, partidele din serie urmând să aibă loc în luna martie 2021, iar meciurile eliminatorii în iunie.
Canotajul, din nou în frunte
Canotajul este principala noastră speranță la obținerea unor medalii la Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Tokyo, iar rezultatele obținute la Campionatele Europene de la Poznan confirmă asta. Reprezentanții României au cucerit şase medalii, din care patru de aur, la singura competiție importantă din acest an. Au devenit campioane continentale echipajele de dublu rame feminin și masculine, dublu vâsle feminin și 8+1 feminin. Pe locul secund a terminat barca de 8+1 masculin, iar pet rei cea de dublu vâsle categorie uşoară (Ionela-Livia Cozmiuc şi Gianina-Elena Beleagă).
Echipa de tenis de masă s-a calificat la Jocurile Olimpice
Componentele echipei de tenis de masă a României au obținut o calificare senzațională la Jocurile Olimpice, după ce au învins cu 3-2 India, în meciul decisiv. Calificarea la JO este, la tenis de masă, o performanță de excepție, având în vedere numărul foarte mare de țări care concurează pentru cele 16 locuri și doar câte unul este rezervat fiecărui continent. În rest, toate formațiile concurează între ele pentru celelalte poziții libere, în turnee de calificare, așa cum a fost și cel al naționalei noastre. Prezența echipei la JO înseamnă și calificarea automată a două sportive la marea întrecere, Eliza Samara și Bernadette Szocs.