Ei sunt cei mai sexy rugbişti
Rugbiul a fost sportul-rege în octombrie. Cupa Mondială din Anglia a adunat în faţa televizoarelor zeci de milioane de telespectatori, iar în tribunele arenelor care au găzduit meciuri, câteva milioane.
Noua-Zeelandă s-a impus în finala de vis contra Australiei, 34-17, iar Dan Carter a primit premiul pentru cel mai valoros rugbist. Dincolo de statistici, Click! vă propune un alt fel de clasament, al celor mai arătoşi sportivi ai competiţiei. Ca şi pe teren, acolo unde neo-zeelandezii s-au impus categoric, topul nostru este dominat de un proaspăt campion al lumii. TJ Perenara, în vârstă de doar 23 de ani, este cel mai tânăr component al naţionalei care s-a impus în finala mondialului din Anglia. Perenara este legitimat la echipa Hurricanes, lider în Super Rugby, competiţie în care se întrec cele mai bune echipe din emisfera sudică şi care are la start formaţii din Argentina, Australia, Noua Zeelandă, Japonia şi Africa de Sud. Perenara, campion mondial cu naţionala ţării sale şi în 2011, atunci când era în echipa U20, îşi face timp şi pentru alte activităţi, care n-au legătură cu sportul care i-a adus atâtea satisfacţii. Concret, tânărul rugbist este model de ocazie. El a demonstrat că n-are trac şi se simte conformatbil pe podiumul de modă. Aşa se face că TJ a defilat în lenjerie intimă vara trecută la New Zealand Fashion Week. Perenara a tras toate privile afişând o atitudine relaxată şi etalându-şi corpul extrem de bine lucrat.
Căpitanul României, şi el în top
”Stejarii” au terminat cu fruntea sus grupele mondialului englez. Au reuşit o singură victorie, dar aceea a consemnat cea mai mare revenire din istorie rubgiului la o astfeld e competiţie. România a învins Canada, 17-15,după ce era condusă15-0. Căpitanul echipei noastre naţionale a fost Mihai Macovei, în vârstă de 29 de ani, închizător la clubul francez US Colomiers, a reuşit două eseuri contra Canadei, fiind primul căpitan al României care reuşeşte un eseu în Cupa Mondială, după cel lui Haralambie Dumitraş la ediţia din 1991. După acest meci a devenit liderul clasamentului de placaje la aceasta ediţie de Cupa Mondială. Macovei a punctat şi la capitolul aspect fizic, find unul dintre cei mai arătoşi rugbişti de la recent- încheiata ediţie a Cupei Mondiale.
Sprinterul galez, idol în ţara sa
Galezii n-u rupt gura târgului la mondialul din Anglia, însă au un sportiv care se află pe podiumul celor mai sexy rugbişti. George North, în vârstă de 23 de ani, joacă la Northampton Saints, în Aviva Premiership (prima liga de rugby din Marea Britanie). Dincolo de calităţile de atlet - George aleargă 40 de metri în 4.96 secunde, cu doar 0,32 secunde mai lent decât cel mai bun sprinter al lumii, jamaicanul Usain Bolt – galezul impresionează şi prin fizicul său de invidiat pe care şi-l etalează, cât poate de des şi în ipostaze care încing imaginaţia femeilor.
Israel Folau este cel mai «bun» australian
Au pierdut finala Cupei Mondiale, dar au cu ce să se mândrească. Dincolo de argintul cucerit la competiţia din Anglia, australienii punctează şi în topul frumuseţii. Reprezentantul lor, Israel Folau nu poate trece neobservat. În vârstă de 26 de ani, Israel joacă la NSW Waratahs, în Super Rugby. Non-conformistul jucător, plin de tatuaje, a câştigat o mulţime de premii individuale şi chiar, în anul 2010, în octombrie, o stradă a primit numele lui.