Elisabeta Lipă petrece Sărbătorile în Bucovina
Elisabeta Lipă are 53 de ani, însă Mama Natură a înzestrat-o cu ce e mai bun! Prezentă luni seară la “Gala Femeilor de Succes”, ediţia a XV-a, fosta canotoare a atras toate privirile celor prezenţi datorită ţinutei sale elegante.
Îmbrăcată într-o rochiţă neagră deasupra genunchilor şi cu un sacou în carouri, Elisabeta Lipă ne-a mărturisit cât de important este pentru ea să petreacă Sărbătorile de iarnă alături de cei dragi. “Crăciunul o să fie în familie, acasă la mama (n.r – Bucovina) şi Anul Nou tot acolo pentru că îmi plac tradiţiile, îmi plac oamenii din zonă, îmi plac moldovenii, bucovinenii mei, aşa că nu concep Sărbătorile în altă parte. O să şi gătesc, sigur, cu sora mea. L-am pierdut pe tata acum doi ani, mama are şi ea o vârstă, aşa că o ajutăm mai mult noi cu cozonacul, sarmalele, piftia, răcitura, dar şi cu salata boeuf. O să fie un Crăcun tradiţional!”, ne-a spus Elisabeta Lipă, care ne-a mai mărturisit că îşi aşteaptă fiul cu nerăbdare să vină acasă, de la studii din Elveţia.
“Băiatul este bine, vine şi el acasă săptămâna asta, joi termină şcoala şi intră în vacanţă. Abia aştept să vină, îmi este tare dor de el, oricum m-am mai obişnuit că este plecat de lângă noi de un an şi jumătate. O să meargă şi el cu noi la bunica. Eu sper ca la finalul studiilor să revină în ţară, să înveţe de la elveţieni tot ce crede el că o să îl ajute în viaţă şi să vină să aplice aici, pentru că şi noi avem o ţară frumoasă, bogată, cu locuri minunate”.