Eroul cu trei operaţii

28 noiembrie 2016 19:59   Alte sporturi
Ultima actualizare:

În luna iunie 2015, se opera pentru a treia oară la încheietura mâinii stângi. Duminică, la doar un an şi cinci luni de la ultima intervenţie chirurgicală, Juan Martin del Potro a fost eroul Argentinei în victoria istorică obţinută în Croaţia, în finala Cupei Davis.

Pentru Del Potro, fiecare meci jucat este o victorie. Anul trecut, a fost operat de două ori la încheietura mâinii stângi, aceeaşi la care se operase şi în primăvara lui 2014! Revenirea după acest coşmar care ar fi făcut 99% din sportivi să abandoneze activitatea a fost excepţională. Anul acesta a cucerit argintul la Jocurile Olimpice, după care, duminică, a fost eroul Argentinei în finala Cupei Davis. El a reuşit să revină de la 0-2 la seturi şi să-l învingă cu scorul de 6-7, 2-6, 7-5, 6-4, 6-3 pe numărul 6 mondial, la capătul a aproape cinci ore de joc. În meciul decisiv, Federico Delbonis a adus victoria Argentinei, învingându-l cu scorul de 6-3, 6-4, 6-2, pe Ivo Karlovic, spre deziluzia miilor de fani din Zagreb.

Argentina a cucerit, astfel, din a cincea încercare, Cupa Davis, devenind a 15-a ţară care intră în posesia „Salatieri de Argint”.

Mai multe