Eva Tofalvi s-a calificat la a şasea ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă
Performanţă extraordinară pentru Eva Tofalvi. Biatlonista noastră a anunţat că a obţinut calificarea la cea de-a şasea ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă din carieră.
Biatlonista Eva Tofalvi a anunţat, joi, că a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyeongchang.
Pentru Tofalvi va fi a şasea participare la Jocurile Olimpice. “Am făcut calificarea pentru a şasea Olimpiadă! Mulţumesc tuturor celor care au crezut în mine”, a scris Tofalvi pe Facebook.
Sportiva s-a clasat, joi, pe locul 43 în proba de 7,5 kilometri sprint, la Arterselva, în Italia, adunând astfel punctele necesare pentru a ajunge în Coreea.
Eva Tofalvi, în vârstă de 39 de ani, a concurat la ediţiile din 1998, 2002, 2006, 2010 şi 2014 ale JO de iarnă. Cele mai bune rezultate ale sale au fost locul 10 la ştafetă 4x6 km, la Vancouver 2010 şi locul 11 la individual 15 km, la Nagano 1998 şi Vancouver 2010.
Tofalvi a fost portdrapelul României la Vancouver 2010 şi Soci 2014.
Anul trecut, Eva Tofalvi şi-a anunţat retragerea din activitate, dar la câteva luni după anunţ a revenit în competiţii.