Exclusiv! 3 motive pentru care Halep va juca la Rio
Simona Halep a pus toată România pe jar în momentul în care a declarat, la Londra, că nu ştie încă dacă va participa la Jocurile Olimpice de la Rio din cauza ameninţării virusului Zika.
Deşi la revenirea în ţară a confirmat că încă nu a luat o decizie, sursele Click! spun că sigur românca va fi prezentă în Brazilia. Iată cele trei argumente.
1. Şi-a ales antrenorul pentru Rio
Conform regulamentului, tenismenii calificaţi la Rio au dreptul să fie însoţiţi de o mică echipă la Jocurile Olimpice. Iar Simona, pentru că Darren Cahill are treabă în Australia, deja l-a nominalizat pe Daniel Dobre ca antrenor pentru Jocurile Olimpice, numele lui fiind deja trimis organizatorilor.
2. A luat echipamentul pentru Rio
În perioada în care s-a aflat la Londra, pentru turneul de la Wimbledon, Simona Halep a primit deja echipamentul pentru Jocurile Olimpice. Acesta va fi puţin diferit faţă de cel cu care evoluează în turneele din circuitul WTA. Dacă nu voia să joace, nu ar fi ales şi probat această ţinută.
3. Este o mare patrioată
Simona Halep a declarat mereu că familia şi România înseamnă foarte mult pentru ea. Şi de multe ori a demonstrat că pentru ţară face chiar şi sacrificii, aşa cum s-a întâmplat în meciurile din acest an, din Fed Cup, renunţând la operaţia la nas pentru a juca pentru echipa noastră. De asemenea, ea va participa la turneul de la Bucureşti, chiar dacă pică prost în calendar, şi deşi are ceva probleme de sănătate.