EXCLUSIV! «Natalia face ce vrea din noi!»
Bucuria fostului internaţional Cornel Dinu e nemărginită de când a venit pe lume nepoata sa, Natalia. „Mister" profită acum de fiecare zi liberă pentru a petrece cât mai mult timp în preajma micuţei.
Corneluş Dinu şi soţia sa, Alexandra, au devenit părinţii unei superbe fetiţe în urmă cu numai o lună, chiar în ziua sfinţilor Mihail şi Gavril. Micuţa, Natalia Mihaela, a primit nota zece la naştere, iar la trei zile de la operaţia de cezariană suferită de Alexandra cei doi proaspeţi părinţi au început o nouă viaţă împreună cu fetiţa lor.
Dacă la început lucrurile păreau a fi destul de grele, cei doi fiind la prima experienţă de acest gen, acum Alexandra şi Corneluş se pot declara nişte părinţi norocoşi.
„Suntem o familie fericită! Natalia este cea mai bună anestezie pentru toate durerile existente. Este un copil foarte cuminte, care mănâncă la ore fixe, iar în rest doarme. În primele zile am fost puţin speriată pentru că nu ştiam cum mă voi descurca cu ea, însă mama mea mă ajută foarte mult", ne-a dezvăluit Alexandra.
Chiar dacă este încă prea mică să înţeleagă importanţa sărbătorilor de iarnă, Natalia a primit deja primele cadouri din partea părinţilor cu ocazia Sfântului Nicolae. Alexandra şi Corneluş şi-au făcut planuri şi pentru seara de Crăciun când vor împodobi bradul pentru prima dată alături de micuţa lor.
„Cea mică a început să gângurească, iar noi îi urmărim fiecare mişcare. Fiecare zâmbet pe care ni-l oferă ne umple inimile de bucurie şi ne face să ne gândim la viitor. Suntem topiţi după ea, face ce vrea din noi", a mai adăugat prezentatoarea ştirilor sportive de la Dolce Sport. Micuţa Natalia Mihaela va fi creştinată în luna martie a anului viitor, naşii de botez ai fetiţei fiind omul de afaceri Nicu Gheară şi soţia sa Mihaela, părinţii spirituali ai cuplului.
Corneluş şi Alexandra Dinu, ambii în vârstă de 24 de ani, s-au căsătorit în toamna anului 2011. Evenimnetul a avut loc la complexul Ambasad'Or, din Otopeni, unde au fost prezenţi aproximativ 450 de invitaţi, majoritatea fiind fotbalişti de afaceri. De-a lungul serii mirii le-au oferit invitaţilor mai multe surprize plăcute, printre care un program artistic, asigurat de Lavinia, Elena Gheorghe şi Pindu.
Familia administratorului delegat al roş-albilor a trecut prin două mari încercări în anul 2011. În luna august, Cornel Dinu a suferit o intervenţie chirurgicală foarte grea, fiind supus unei operaţii de by-pass coronarian, ce a descurs fără probleme, Mister fiind acum în afara oricărui pericol.
Ce-a dea doua suferinţă, dar şi cea mai mare dramă a familiei, a avut loc în luna decembrie a anului trecut, atunci când Silvia, cea care i-a fost alături lui „Mister" 34 de ani, a trecut în nefiinţă, după o lungă luptă cu diabetul. Pentru a păstra vie amintirea mamei sale, Corneluş a creat pe Facebook un album intitulat „Te vom iubi la nesfârşit!", în care se regăsesc mai multe fotografii ce au marcat momentele fericite ale familiei Dinu.