Fanii au cheltuit o avere să le aibă. Care sunt cele mai scumpe obiecte sportive vândute la licitație
Fanii adevărați ar da orice să aibă măcar o amintire de la idolul lor. Dacă unii fac coadă pentru un autograf după meci, alții nu se dau în lături de la nimic și cheltuie sume exorbitante la licitații pentru a obține o bucățică de istorie. Orice a aparținut legendelor din sport se vinde pe bani grei, uneori la case de licitații cu prestigiu.
Regula e simplă: cu cât sportivul a fost mai faimos, cu atât obiectele care i-au aparținut se vând mai scump. Iar obiectele de colecție sunt numeroase și variate, de la ciudățenii precum protezele dentare sau chiar și suspensoare, până la mașini scumpe și rare, care au câștigat curse celebre.
Cupa Angliei e la mare căutare
Cea mai veche competiție din lume, Cupa Angliei, are o istorie de aproape 150 de ani. Primul sezon a avut loc între anii 1871-1872. Nici nu e de mirare că englezii iubesc fotbalul, cu așa o tradiție. Interesant este însă că doar patru trofee au fost construite pentru această competiție, iar unul din ele a fost vândut la licitație. Cumpărătorul anonim a scos din buzunar nu mai puțin de 478.400 de lire sterline, adică aproape 890.000 de euro.
Povestea este însă puțin mai complicată de atât. Nu este cupa originală, care a fost furată în 1895 și nu s-a mai găsit niciodată, ci trofeul de rezervă, acordat în locul cupei respective. La momentul respectiv, pentru cupa furată s-a oferit o recompensă de 10 lire sterline, însă fără folos. Moștenitorii lordului Kinnaird, fostul președinte al federației engleze de fotbal, au hotărât să o scoată la licitație. Interesul pentru trofeu a fost enorm.
Licitația a avut loc în 2005, fiind organizată de celebra casă Christie’s. Trofeul a doborât orice record, devenind cel mai scump obiect sportiv vândut vreodată. Nici măcar Cupa Mondială din 1970, creată special pentru Pelé, după ce a devenit campion cu Brazilia, nu a depășit recordul Cupei Angliei. Cupa lui Pelé a fost adjudecată în 2016, pentru 505.000 de euro.
Cele mai scumpe ghete de fotbal
La aceeași licitație s-a adjudecat și o pereche de ghete de fotbal purtate de Pelé în 1981, în filmul ”Drumul spre victorie”, unde a jucat alături de Michael Caine și Sylvester Stallone, în rolul unui prizonier dintr-un lagăr nazist, care încearcă să se salveze printr-un meci de fotbal între deținuți și jucătorii naționalei Germaniei. Ghetele respective s-au vândut pentru 10.250 de euro.
Cele mai scumpe ghete de fotbal create vreodată n-au fost deținute de Messi sau Cristiano Ronaldo, ci de Rio Ferdinand. În 2010, Ferdinand a avut idea de a comanda o pereche incredibilă de ghete. În stilul său caracteristic, a dus totul la extrem. Designerul Luisa di Marco a acoperit perechea de adidasi folosiți într-un meci cu 2500 de diamante albe, negre și rubine.
Ghetele ar fi trebuit să se vândă la o licitație, în scop caritabil pentru suma de 400.000 de lire sterline. O greșeală enormă a organizatorilor a făcut ca acestea să fie vândute pentru numai 22.000 de euro. Totuși, efortul lui Rio Ferdinand a fost lăudabil, pentru că i-a convins și pe colegii de națională Rooney și John Terry să-și doneze ghetele de fotbal, strângând, într-o singură seară, 60.000 de lire sterline. Toți banii strânși au fost donați în scopuri caritabile.
Cele mai scumpe obiecte sportive din toate timpurile
Dacă ai crede că mănușile lui Muhammad Ali, purtate în meciul din 1965, împotriva lui Floyd Patterson, au fost cele mai scumpe obiecte din sport scoase la licitație, te înșeli. Perechea de mănuși s-a vândut pentru doar... 1,1 milioane de dolari. A fost cu peste 100.000 de dolari mai scumpă decât contractul lui Babe Ruth cu New York Yankees.
Topul celor mai prețioase obiecte sportive de colecție începe cu un cartonaș de baseball. Un adevărat Graal pentru colecționari, cartonașul respectiv îl reprezenta pe Honus Wagner, legendarul jucător al celor de la Pittsburg Pirates și a fost vândut pentru 3.12 milioane de dolari.
Următorul loc pe podium îl ocupă un regulament. Nu orice fel de regulament, ci unul creat de inventatorul baschetului, James Naismith. Acesta a scris cele 13 reguli ale baschetului în 1891, pentru a le oferi o distracție elevilor de la International YMCA Training School din Springfield, Massachusets. Cele două pagini pe care profesorul Naismith a scris regulamentul original al jocului de baschet au fost scoase la licitație în 2010 și adjudecate prin telefon pentru suma de 4.3 milioane de dolari.
Cel mai scump obiect de colecție vândut vreodată vine tot din baseball. E vorba de tricoul lui Babe Ruth, din perioada 1928-1930, de pe vremea când ”The Bambino” juca la New York Yankees. Tricoul a fost scos la licitație în iunie 2019 și a doborât toate recordurile în domeniu. A fost adjudecat pentru 5,64 milioane de dolari.