Fără campioane în handbalul românesc în acest sezon
Federaţia Română de Handbal a decis, ieri, să nu acorde titlurile de campioană în acest sezon în Liga Naţională masculină, respectiv feminină.
”Consiliul de Administraţie al FRH a votat (cu 11-5) să nu se acorde titlul naţional în ediţia 2019/ 2020 a Ligii Naţionale, nici la masculin, nici la feminin. S-a luat act doar de faptul că Dinamo a încheiat pe primul loc în competiţia masculină, astfel că va avea dreptul de a cere un wild-card pentru Liga Campionilor. E greu de digerat o astfel de decizie, în condiţiile în care am dominat clar campionatul, dar împreună cu suporterii noştri vom ieşi mai puternici din această criză”, au scris cei de la Dinamo, lideri autoritari ai campionatului masculine, pe Facebook.
Competiţiile, întrerupte de pandemia de coronavirus, nu se vor mai relua. Dinamo conducea în clasament în liga masculină, cu 55 de puncte, fiind urmată, la 5 puncte, de Potaissa Turda. La feminin, SCM Râmnicu Vâlcea (18 meciuri) şi CSM Bucureşti (17) ocupau în această ordine primele două locuri, la egalitate de puncte, 43, despărţite fiind de golaveraj.
SCM Râmnicu Vâlcea va evolua în Liga Campionilor, iar CSM Bucureşti va solicita probabil un wild card pentru aceeaşi competiţie.