Federer, Djokovic şi Hingis au trecut prin "Junior Trophy" în drumul spre glorie. Un turneu similar a început la Bucureşti

22 mai 2018 17:17   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Preşedintele Tennis Europe, Vladimir Dmitriev, a spus înaintea începerii celei de a VII-a ediţii a Dr. Oetker Junior Trophy, că legende ale sportului precum Martina Hingis și Kim Clijsters, Novak Djokovic sau Roger Federer au câștigat evenimente Tennis Europe Junior Tour în calea lor către gloria Grand Slam-ului.

În cadrul conferinţei programată miercuri, 23 mai, ora 16.00, la Centrul Naţional de Tenis, Ilie Năstase îl va premia pe Nini Gabriel Dică – castigător Masters European 2017, cat. 16 ani, Players of the year Tennis Europe cat. 16 ani în 2017. Va fi premiat şi David Nicholas Ionel, câştigător al turneului Orange Bowl si finalist la FOTE-Olimpiada de Juniori. De asemenea, va fi anunţat Trofeul “Tinere Talente”, Ioan Cozma, Managerul General Dr. Oetker România, promotor al tinerelor talente în tenis, urmând să îi  înmâneze un premiu Alexiei Mărginean, campioană naţională de iarnă şi câştigătoare a Selecţiei Naţionale de primavară-12 ani).  Iar Victor Hănescu, deţinător al Academiei ce îi poartă numele si al programului “Train Like a Pro” va oferi Trofeul “Tinere Talente”  lui Luca Preda Luca, campion naţional de iarnă şi câştigător al Selecţiei Naţionale de primavară -12 ani. Cătălina Cristea va decerna Trofeul “Fair Play”, in memoriam Florenţa Mihai.

“În fiecare an, turnee internaționale precum acesta oferă oportunități valoroase de joc și un sistem unificat de clasificare pentru peste 20.000 tineri sportivi din toate lumea. Am celebrat de curând cea de-a 25-a aniversare a Tennis Europe Junior Tour. În timpul acestor ani, turneul a dat aproape tuturor celor mai mari profesioniști de azi o primă experiență legată de jocul la nivelul de turneu internațional. Legende ale acestui sport de la Martina Hingis și Kim Clijsters la Novak Djokovic și Roger Federer au câștigat toți evenimentele Tennis Europe Junior Tour în calea lor către gloria Grand Slam-ului”, a declarat Dmitriev, înaintea începerii binecunoscutei competiţii de la Bucureşti.

“Dr. Oetker Junior Trophy pregăteşte de 7 ani încoace schimbul de mâine al tenisului românesc, iar rezultatele deja se văd la nivel international. Atât actualele, cât şi viitoarele staruri ale sportului alb românesc sunt susţinute de Dr. Oetker. La provocarea de a organiza un turneu similar cu Petit As din Paris am răspuns cu dedicaţie şi multă pasiune. Nu sunt multe turnee în lume de categoria I ca Dr. Oetker Junior Trophy și e important numărul de jucători impresionant din multe țări și nivelul calitativ la care s-a ajuns. Le dorim mult succes tuturor participanților”, a declarat Ioan Cozma, Managerul General Dr. Oetker România.

Mai multe