Federer, posibil blat în finala Roland Garros din 2006
Potrivit tmz.com, firma Agate Printing, deţinută de James Agate, a recurs la justiţie deoarece proprietarul IMG, Theodore Forstmann, nu ar fi respectat o înţelegere conform căreia ar fi trebuit să îi ofere mai multe contracte de print.
În schimb, Agate Printing ar fi fost folosită ca intermediar de Forstmann, câştigând milioane de dolari din pariuri în numele acestuia şi rămânând din această cauză cu probleme privind taxele. Sumele respective ar fi fost folosite de Forstmann pentru a-şi acoperi unele pierderi din conturile IMG.
Reprezentanţii Agate Printing susţin că tenismanul Roger Federer i-a oferit lui Forstmann informaţii despre un meci pe care urma să îl dispute şi că după această discuţie patronul IMG şi-a mărit pariul de la 10.000 de dolari la 40.000 de dolari pentru partida respectivă. Se pare că este vorba despre finala ediţiei din 2006 a turneului de la Roland Garros, pierdută de Federer în faţa spaniolului Rafael Nadal.
În acelaşi proces este menţionat şi numele lui Tiger Woods, de asemenea client al celor de la IMG. Forstmann ar fi pariat împotriva lui Woods când acesta concura împotriva lui Vijay Singh, un "presupus prieten apropiat" al patronului IMG şi client al companiei.
"Acuzaţiile din plângerea lui James Agate sunt false şi absurde. Din nefericire, oamenii ca Agate îi văd pe cei precum Forstmann ca o loterie", a declarat reprezentantul lui Forstmann, Michael Sitrick, care a precizat că Agate a mai intentat fără succes un proces similar împotriva lui Forstmann în 2008.
Theodore Forstmann, care în perioada 1998-2005 şi în 2008, s-a aflat în topul celor mai bogaţi 400 de americani, va cere ca autorităţile din Los Angeles să deschidă o anchetă după acuzaţiile la adresa sa.