Federer s-a calificat în semifinalele de la Turneul Campionilor sub privirile lui Maradona

25 noiembrie 2010 16:07   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Roger a avut nevoie de doar o oră şi 28 de minute pentru a se impune, servind 11 aşi, mai puţin cu unul decât adversarul său, Soderling.

Deşi s-ar fi calificat în finală şi doar câştigând un singur set în partida cu scandinavul, elveţianul a luptat până la capăt. După ce şi-a însuşit primul set, Federer a jucat relaxat, punctând în toate colţurile terenului advers.

La începutul celui de-al doilea set, după ce Soderling a luat primul game pe propriul serviciu, a fost la un pas să facă break şi să lanseze din nou jocul. Ba chiar a crezut acest lucru până când Federer a cerut  challenge arbitrilor la mingea decisivă. Sistemul haweye a arătat că mingea trimisă de Federera atins linia terenului lui Soderling şi a fost una bună. De acolo partida s-a rupt pentru suedez, care nu şi-a mai putut reveni, pierzând setul doi la cu doar 3 gameuri câştigate.

După această partidă, singurul care este califict în semifinale din Grupa B este Federer. Soderling va trebui să aştepte deznodământul partidei de diseară dintre Andy Murray şi David Ferrer (ora 22:00) pentru a şti dacă mai are şanse să joace în următoarea fază.

Mai multe