Ferrari va dispune de un simulator în 2010

27 decembrie 2009 18:46   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Aflată într-un moment nu tocmai fast, echipa Ferrari a anunţat că va dispune de un nou simulator în ediţia viitoare a Campionatului Mondial de Formula 1.

Avantajul principal al acestui dispozitiv este că el permite studierea comportamentului monopostului în condiţiile în care testele private sunt interzise în cursul unui sezon. Noul simulator a fost realitat în colaborare cu societatea Moog, Ferrari lucrând la el de circa doi ani.

Stefano Domenicali a comentat vestea în felul următor: "Este o zi importantă pentru noi. Materializarea acestui proiect ne permite să atacăm cu încredere o încercare atât de grea precum Formula 1. Prin această tehnologie Ferrari va fi în măsură să-şi propună obiective la fel de îndrăzneţe şi de înalte ca în trecut".

Simulatorul Ferrari este instalat într-o clădire cu două etaje. Acolo se află monopostul, precum şi o sală de control. Pilotul este postat în faţa a cinci ecrane, ceea ce îi ofere o vedere de mai bine de 180 de grade. Andrea Bertolini a fost primul care a încercat noul simulator.

Mai multe