Fete de aur cu medalii de bronz

Naţionala feminină de handbal a României tinde să devină atipică pentru mentalitatea noastră. Această echipă nu mai cade psihic după orice dezamăgire şi demonstrează că şi noi ne putem agăţa cu ghearele de orice rezultat, spre victoria finală. Iar meciul de duminică confirmă progresul făcut.

În alte timpuri, după un meci ca cel cu Norvegia, din semifinale, pierdut nemeritat şi cu largul concurs al arbitrilor, România nu şi-ar mai fi putut reveni mental. În alte vremuri, ”tricolorele” pierdeau fără luptă această finală mică, având în cap deziluzia ratării meciului pentru trofeu. Şi asta nu e doar o analiză subiectivă, ci o demonstrează toate celelalte cinci finale mici jucate de România la Campionatele Mondiale şi abandonate adversarelor. S-a întâmplat în 1971, în Olanda, în 1975, în URSS, în 1993 şi 1999, în Norvegia şi în 2007, în Franţa, unde am ocupat de fiecare dată locul 4. România şi-a dat însă un restart la acest turneu final şi, sub comanda sau datorită acestui selecţioner suedez, Tomas Ryde, am jucat până la capăt. Chiar dacă meritam finala mare, în faţa Olandei, nu ne-am bătut joc de cea mică, oferită de brigada malefică din Slovenia, ba dimpotrivă. Fetele noastre le-au călcat în picioare pe polonezele lui Rasmussen, nedând adversarului nici o şansă. Am condus la diferenţe liniştitoare pe tot parcursul celor 60 de minute, iar la pauză am intrat cu şapte goluri avans, scor 15-8. Asta în condiţiile în care Ryde nu s-a stresat prea tare şi a folosit într-un mod festiv toate cele 16 jucătoare din lot. Diferenţa au făcut-o din nou Neagu, marcatoare pe bandă rulantă şi din orice poziţie, dar şi Paula Ungureanu, care a apărat din nou incredibil, inclusiv primele patru lovituri de la şapte metri ale polonezelor. Acestea din urmă au fost victime sigure şi nu ne-au dat emoţii nici măcar în ultimele 15 minute, când staff-ul nostru tehnic le-a odihnit pe veteranele Neagu, Brădeanu şi Nechita. După o aşa victorie ne pare cu atât mai rău că n-am jucat finala mare, dar aceste fete nu merită doar medaliile din bronz, ci şi statui din acelaşi metal.

S-au chinuit pentru 9.500 € de căciulă

Handbalul feminin ne-a făcut din nou mândri că suntem români, dar eroismul dovedit de trupa lui Ryde în Danemarca va primi aprecieri mai mult simbolice. Jucătoarele noastre şi-au câştigat respectul tuturor, dar nu şi premii consistente.

Federaţia Internaţională de Handbal n-are nici pe departe bugetul din alte sporturi şi, din păcate, fetele de bronz de la acest turneu final nu se vor îmogăţi, aşa cum ar merita. Pentru locul trei mondial obţinut, naţionala României va primi în total 40.000 de dolari. Chiar şi în cazul în care FRH le va împărţi lor toţi aceşti bani, lucru puţin probabil, vor reveni fix 2.500 de dolari pentru fiecare din cele 16 jucătoare care au făcut parte din lotul deplasat la Campionatul Mondial. Asta înseamnă undeva la 2.000 de euro, adică o sumă ridicolă pentru efortul depus. Federaţia Română de Handbal şi sponsorii ei vor adăuga doar 7.500 de euro, astfel încât bonusul pentru Neagu şi compania devine decent, dar parcă tot nu pe măsura medaliei obţinute. Alexandru Dedu, preşedintele FRH, speră însă să sumplimenteze aceste sume prin bani primiţi pe ultima sută de metri de la Ministerul Tineretului şi Sportului. Fetele noastre n-ar fi primit însă cu mult mai mult nici dacă puneau mâna pe trofeu. Asta pentru că medaliata cu aur a încasat 100.000 de dolari, iar finalista doar 60.000 de dolari.