Fetelor, de azi începe greul la Mondialul de handbal!

8 decembrie 2015 10:20   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Naţionala feminină de handbal întâlneşte în această seară Spania (19.15, DolceSport) în primul meci greu de la Mondialul din Danemarca.

România are două victorii din tot atâtea meciuri la Campionatul Mondial din Danemarca, dar adversarele de până acum au fost din lumea a treia a handbalului feminin. După 47-14 în prima etapă cu Puerto Rico, tricolorele s-au distrat ieri şi cu naţionala Kazahstanului, învinsă clar cu 36-20. De astăzi, lucrurile vor sta cu totul altfel pentru fetele antrenate de suedezul Tomas Ryde, care vor începe o serie de trei meciuri cu caracter decisiv în Grupa D a competiţiei.

Primul adversar tare pentru românce e echipa Spaniei, medaliată cu bronz la ediţia 2011 a Mondialelor, dar şi la ultima Olimpiadă, Londra 2012. De asemenea, ibericele sunt vicecampioane europene, performanţă realizată anul trecut. Paradoxal, România a bătut Spania la Europeanul din 2014, scor 22-20, meci în care cea mai bună marcatoare a noastră a fost Cristina Neagu, cu şapte reuşite. Handbalistele tricolore vor încheia partidele din grupă contra Norvegiei (joi) şi împotriva Rusiei (vineri), întâlniri care vor stabili ordinea echipelor calificate în optimi.

Mai multe