Fiica lui Bruce Springsteen, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice. Jessica e la prima ei participare
Fiica lui Bruce Sprinssteen, Jessica Springsteen, a câştigat medalia de argint la echitaţie, proba de sărituri peste obstacole, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În vârstă de 29 de ani, ea este la prima ei participare la această competiţie
Jessica, care e fiica lui Bruce Springsteen cu cântăreaţa Patti Scialfa, a declarat că şi-a sunat familia după ce a primit medalia alături de echipa ei formată din Laura Kraut şi McLain Ward. "I-a sunat repede, ţipau toţi, nu am înţeles nimic din ce spuneau, dar păreau entuziasmaţi", a spus Jessica, potrivit cnn.com.
Medalia de aur a fost luată de echipa Suediei, dar asta nu a contat pentru Jessica: ea a descris întreaga experienţă ca una "nebună". "Te apucă tremuratul. Calul meu a sărit foarte frumos. Şi am dat tot ce a fost mai bun".
Fiica legendarului star se află pe locul 14 în lume la echitaţie.