Finala Cupei României la rugby a fost reprogramată în 30 noiembrie

25 noiembrie 2019 20:17   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Colegiul Director al Federației Române de Rugby (FRR) a hotărât astăzi ca finala Cupei României la rugby, Timișoara Saracens - CSA Steaua, anunțată inițial pentru 7 decembrie, să fie reprogramata în data de 30 noiembrie. Decizia a fost motivată prin faptul că desfășurarea meciului la data anunțată inițial ar putea fi influențată negativ de condițiile meteo.

S-a dorit a se evita astfel situația de anul trecut, când finala Cupei României nu s-a putut disputa la Cluj, în 30 noiembrie 2018, fiindcă terenul din Parcul Iuliu Hațieganu era înghețat. Motiv pentru care disputa dintre CSM București și Timișoara Saracens a fost amânată pentru primăvara anului 2019. Finala ediției 2019 a Cupei României la rugby se va disputa, așadar, la Brașov, pe terenul Noua, sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 12.00, și va fi transmisă în direct de TVR1. Pentru gruparea bănățeană, aceasta va fi cea de-a patra finală din ultimii cinci ani, ea impunându-se în edițiile 2014, 2015 și 2016, în timp ce Steaua n-a mai atins această fază a competiției din 2015, când s-a înclinat (14-17) tocmai în fața Timișoarei. Deținătoare a trofeului, CSM București nu s-a mai înscris în competițiile de seniori, toamna aceasta. 

Mai multe